Miorița lovește din nou.

La început am crezut că este un banc, dar am confirmarea. Cred că au pus toți berbecii pe puntea din față și gata s-a terminat cu ei.

Să încercăm să vizualizăm: o navă cargo, sub pavilion românesc, cam răpciugoasă, pleacă din Portul Midia, avand un echipaj din 17 membri si transportând 8800 de oi in Iordania. 
La intrarea in Bosfor o nava românească se ciocnește cu o navă militară rusească, boboc, super-echipată, că ăștia tot ce câștigă pe gaze bagă în apărare. Nava rusească avea un echipaj format din 80 de militari ruși si se întorcea spre Crimeea, după ce fusese într-o misiune de recunoaștere in Marea Mediterană. 

Urmarea impactului: nava rusească se scufundă in Bosfor, marinarii fiind salvați toti. În a noastră behăie oile de foame, n-a pățit nici pe naiba nici nava, nici oile, nici echipajul

Deci, cum e asta? Noaptea minții, pardon, mioritei.

Bine, acu’ nu stiu exact ce-o fi fost acolo si mai ales de ce s-o fi întâmplat grozăvia. Da’ întâmplarea în sine? E fabuloasă! Tipic mioritică 100%. Dacă n-ar fi totuși penibil, ar fi de râsu’ curcilor.

Libertatea de exprimare funcționează doar într-o singură direcție

 Astăzi, orice individ are dreptu’ fundamental să spună ce vrea, atâta timp cât o face spre demantelarea valorilor și normelor tradiționale. Îți înjuri familia, prietenii cu păreri politice diferite de ale tale, istoria neamului și obiceiurile tradiționale, devii premiant cu coroniță în întrecerea socialistă pentru cel mai deschis la minte om. Primești premii pentru fantezia creatoare, ți se iau interviuri, apari pe prima pagină și te așteaptă milioane de laiKURi și prieteni pe rețelele sociale. 

Ai făcut greșeala să crezi că poți vorbi liber și spune ce gândești despre subiectele tabu ale epocii noastre? Te așteaptă un nesfârșit șir de epitete infamante, dintre care unele au trimiteri penale. În cel mai bun caz, primești un diagnostic de fobie, da’ care netratat poate evolua cu o rapiditate incredibilă spre fascism, sau rasism. Așa că…aviz amatorilor!
Până și Stalin s-ar lua cu mâinile de păr! Oare cei cu #rezist și alte idioțenii similare, susținătorii Sistemului, își dau seama că sunt exact exponenții marxismului cultural? 

Ia să vedem: 

Herbert Marcuse va fi cel care va răspunde întrebării lui Horkheimer din ’30: Cine vor fi noii lideri ai revoluției marxiste, în locul clasei muncitoare? Și tot el a dat răspunsul: o coaliție cu rol de victimă, formată din minorități – negri, femei și homosexuali.

Mișcările sociale din anii ’60 – mișcarea de emancipare a negrilor, feminismul, drepturile homosexualilor, „eliberarea” sexuală – i-au oferit lui Marcuse o ocazie unică. Ideile Școlii de la Frankfurt s-au răspândit extrem de rapid în universitățile americane; marxismu’ cultural devenea, încet-încet, norma în societate.
În ’65, anu’ de vârf al mișcărilor sociale, Marcuse a publicat „Toleranța represivă”. În noua sa teorie, tolerarea tradițională în societatea americană a tuturor valorilor și ideilor însemnau de fapt reprimarea ideilor ,,corecte”. El a fabricat termenul de ,,toleranță eliberatoare”, prin care a propus tolerarea oricărei idei aparținând stângii și intoleranță la ideile dreptei (conservatoare). D-atunci, o temă omniprezentă a Școlii de la Frankfurt este totala și absoluta intoleranță a oricărui punct de vedere diferit de al lor. Asta este, de asemenea, trăsătura fundamentală a celor ce venerează azi corectitudinea politică.
Activitatea Școlii de la Frankfurt a avut un impact major asupra culturii americane. A modelat America omogenă a anilor ’50 transformând-o în națiunea dezbinată și plină de animozitate de astăzi. A contribuit la decăderea familiei, la ascensiunea feminismul radical și la polarizarea rasială, pe care o putem observa chiar în epoca Obama.
Sistemul politic american nu doar că nu s-a opus prea mult trendului, dar l-a îmbrățișat în totalitate și l-a promovat în societate mai ales printr-o educație publică total eronată. D-altfel, Barack Obama și Hillary Clinton sunt discipoli ai lui Saul Alinsky, „soldatu’” credincios al marxismului cultural.
Drept urmare, trăim acu’ într-o societate hipersensibilă, în care trendurile sociale și „sentimentele” au anulat realitățile biologice obiective, fiind factori decisivi în stabilirea a ceea ce este corect sau greșit.
Corectitudinea politică este un război asupra logicii și rațiunii. Dacă, citându-l pe Winston, protagonistul distopiei lu’ Orwell, „1984”, „Libertatea este libertatea de a spune că 2+2=4”, atunci astăzi America nu mai este o țară liberă.
Intreaga teorie o puteți găsi explicată mot-a-mot aici: 

http://www.culturavietii.ro/2016/09/06/nasterea-marxismului-cultural-cum-a-reusit-scoala-de-la-frankfurt-sa-transforme-america/

​Educăm, educăm, educăm….ce?

În școală, educăm mintea: o învățăm procese, îi dăm de lucru cu matematică, română, limbi străine, științe, arte, filosofie, economie, psihologie. Nu sunt puține, nu?
Mai nou, educăm emoțiile: Goleman a scos în față inteligența emotională și cine este mai “citit”, face dezvoltare personală, ateliere, d-astea motivaționale.
Și trupu’ are nevoie de educație, de deprinderi sănătoase care se formează in ani de zile: contactul cu natura, vântul, ploaia, soarele, deprinderi de alimentație, sport și rezistență la efort, obiceiuri ce țin de igienă… Sunt destule.
Da’ dacă nu educăm mentalitatea omului si caracterul lui, toate cele de mai sus sunt lipsite de sens.  În goana educației care a devenit tot mai încărcată, încercând sa fie exhaustivă, uităm că trupul, mintea și emoțiile sunt doar instrumente ale creatorului nostru interior. Și ca orice instrument, cu cât este mai garnisit,  cu atât este mai râvnit și poate fi cumpărat la preț mai mare, folosit și aruncat apoi de unde a fost luat.
Educația a devenit pentru mulți părinții o modalitate de creștere a valorii de vânzare a copilului.
De unde a rezultat și deviza corporatistă care circulă pe unde lucram eu anu’ trecut:

„Nimeni nu este de neînlocuit”
Adică oricine poate fi recrutat, angajat, plătit și apoi concediat.

Nimic mai fals. S-a demonstrat științific că fiecare om care pleacă de la locul de muncă, reprezintă o pierdere în bani, cuantificabilă, pentru companie.
Educăm parțial copiii și ei vor suferi durerea totală a lipsei sensului, pentru că a – ți pune mintea și emotiile in slujba altuia, transformă omul în obiect. Ceea ce spunea un candidat la un interviu, tot în acea vreme, m-a cutremurat:

„Știu că am creierul spălat, dar este atât de plăcut, nu mă mai gândesc la nimicuri!”.

A educa doar mintea, este ca și cum am pune în mâna copiilor noștri o grenada cu cuiul tras și cronometrul setat la 20 de ani. Până la urmă, tot explodează.

V-ar deranja să nu mai postați motivaționale?

Stiu, unii ar trebui să-și închidă contul, da’ la ce bun sa-l păstrezi, dacă n-ai nimic de spus/arătat ?

Toate citatele pseudo-filosofice, dulci și lacrimogene pe care le postați, vor fi uitate după 30 de secunde de la citire, nu vă crede nimeni că “vă exprimați” prin ele, sau că ele vorbesc despre voi. 
  Dimpotrivă, abuzul de dictoane/citate dovedește ori faptul că n-aveți nimic de spus, ori că nu sunteti capabili să vă formulați propriile idei. Da’ în nici un caz un citat postat nu vă face să păreți mai deștepți, mai culți, mai interesanți. 

De 8 martie e plin de dulcegării filosofale, flori (musai să fie multe-n buchet), postari începând cu “azi e despre ea” și la-mulți-ani-uri impersonale.
A venit Paștele, peste tot pute a mâncare de la TV, pân’ pe Facebook. Unii dintre voi ați inlocuit pisicile cotidiene, cu miei dormind “dulce” și comentarii extremist-veganiste. Un amestec de ISIS cu familia tradițională. Mai lăsați-o-n plm, că n-ați crescut numai cu iarbă!

Remarcabil la “urmaşii Mioriței”, plini de filosofie și citate enigmatice pentru ei, este profunda atitudine ecologică, de a nu atenta asupra găurii de ozon cu mai mult de 2, sau 3, flacoane de deodorant pe an. Practic, un citat demn de postat, spune că “pute pământu’ sub tine!”. Ca urmare a economiilor la săpun, periuțe, deodorante, pastă de dinți şi la alte invenții consumatoriste ale masonilor, românii devin din ce în ce mai robuşti şi mai sănătoşi, colcăind de anticorpi. Atât de sănătoşi încât au bunul simț să mai modereze acest naturel longeviv, investind mare parte din banii de prosoape, gel de duş, creme, after shave, sau batiste, pe țigări şi băuturică.

Am dat unfriend câtorva oameni, aparent fără motiv. E adevărat, nu m-au supărat cu nimic, da’ nici nu m-am îmbogățit spiritual în urma posturilor cu pisici, citate copiate, mâncare, îndrăgostiți de sine, etc. 

Nu fac reproșuri, fiecare se “expune” cum crede de cuviință, da’ vreau să deparazitez, acordând prioritate celor cu aceleași preocupări/interese ca și mine. Scuze celor vexați. 

Ein Mann, ein Avort

​Eu cred că nu e normal să militezi pentru interzicerea avortului. Fiecare femeie trebuie lăsată în pace să decidă.

Să decidă în cunoștință de cauză, să înțeleagă ce înseamnă un avort și să înțeleagă că metodele contraceptive sunt la îndemâna oricui.

De asemenea, nu se vizează interzicerea prin lege a avorturilor, marsu’ ăsta e doar un semnal de alarmă cu privire la acestea. Suntem ţara din Europa cu cea mai mare rată a avorturilor, dublă faţă de media europeană.

Da, da’ prezervativul se poate rupe, deci avort!!!

Deci nu. Pastila de a doua zi este tot contraceptiv și previne fecundarea ovulului. 

Consider că, în secolul în care trăim și în care exista mai multe metode contraceptive, decât metode de îmbunătățire a fertilitatii, avortul este o crimă. Nu discut despre cazurile speciale, în care m-am încadrat și eu. Am folosit o singură dată, in 6 ani de activitate sexuală, pastila de a doua zi: când am fost violată… În rest, am fost destul de deșteaptă încât să mă protejez, să nu umblu cu dubioși care ar vrea să mă lase borțoasă și să îmi cunosc ciclul/corpu’ perfect, încât să știu când pot face sex neprotejat.
Logica și judecata de tipu’ “Nu pot să-l cresc, îl omor!”, este într-adevăr demnă de Evul Mediu. La câte centre maternale, la câți oameni doresc să adopte, la câte rude ai, eu cred ca îl poți aduce pe lume, chiar dacă nu îl vrei tu. 

Femeia tre’ să decidă in privinta corpului ei!!!!!!

Sigur, da’ deja e vorba de un alt corp în corpul femeii respective, dacă nu a avut inteligența și dorința să prevină sarcina, nu are dreptul să ucidă copilu’. 

Că tot se bat feminstele cu pumnii în sunci, poate reusesc ele, cele Pro Avort să strângă în urma unei campanii, toate femeile care au traume în urma avorturilor și suferă. Să ne spuna ele, aceste persoane pro avort, cum să le vindece, cum să le ajute și cat de “ușor” este un avort, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.

În ceea ce privește educația sexuală, aceasta trebuie implementată, cu tot cu videourile despre avort -imagini care te pot afecta emoțional-, cu metodele contraceptive, cu toate bolile transmisibile sexual și efectele lor...poate așa se mai reduce excesul de “zer”al puștimii, care vrea sloboz în pizda, la 14-15 ani…scuzati-mi limbaju’.

Este greu de imaginat că astăzi, în 2017, tinerii nu știu cum să prevină o sarcină. Așa că știind toate acestea și chiar și riscurile unei relații, cred că ceea ce au nevoie, este să învețe sa își asume responsabilitatea unui copil. 

“E vina cosplayerilor, pentru că tac și acceptă pomană.”

…este concluzia la care am ajuns după ani de concurat, în scena cosplay-ului. Ani în care am investit pasiune, timp, bani…mulți bani și am primit mucu.

Acest “muc” nu se referă doar la lucrurile materiale, ci la tratamentul și atitudinea față de cosplayeri, în general. Recent, mi s-au confirmat aceste bănuieli, cum că nu contează cât și cum muncești, nu contează nici produsul final, ci cine ești, și cum îți “vinzi” produsul (nu vorbim despre reprezentația scenică). 

Frica de a te exprima pe anumite teme, de a-ți exprima nemulțumirea, este o problemă națională. Aceste lucru se vede cel mai bine în această nișă, subiectivă, până la un punct. Ca să exemplific; la concursul organizat ieri, 12 martie 2017, de Asus România, unde m-am materializat și eu, au participat 7 oameni, 2-3 cosplayeri  au spus chiar acolo că “jumătate din costum este cumpărat de prin magazine”, era vorba despre niște costume încropite ad-hoc, la care au adăugat un prop. Avem câteva probleme aici: 

  • O singură persoană a fost premiată – persoana despre care vom detalia mai jos, cu poze, ce și cum. Locul 2 si 3 fiind, practic, inexistent.
  • S-au dat vouchere/tichete de masa, ca premiu de participare – este foarte mișto, dacă nu primeau același premiu, cosplayerii care au muncit de la zero la costum, cu cei care l-au încropit pe moment/nu au depus același efort.
  • Pentru aceste bonuri, ne-au plimbat prin tot mall-ul Plaza Romania, într-o zi de duminică. Sigur, nu este deloc ancombrant să te plimbi printre oameni, pe scări rulante, pe lângă geamuri, cu niște aripi, cu arme imense, pe toace și în general, îngreunat. (Menționez că toți cosplayerii veniseră deja îmbrăcați în costum). Una e să vină oamenii la tine, cum se si întâmpla în cazu’ meu, pentru poză, alta e să te plimbe ca pe un exponat. Mai lipsea o tanti care să strige “SHAME, SHAME” în spatele nostru și să avem un sticker ASUS pe frunte.

Am primit întrebări după concurs, atât acolo, cât și pe Facebook

 De ce nu a fost premiat locul 2 și 3??”, sau “Ce era în mintea juriului când l-a premiat pe ăla?” 

 Întrebări puse de cosplayeri, da’ și de oameni obișnuiți, care aveau o părere detașată și obiectivă pe subiect. Sigur, e o nișă subiectivă, sigur, nu e vina câștigătorului că așa s-a jurizat…da’ tocmai de aceea sunt cosplayerii atât de permisivi cu abuzurile și pomana primită. 

Părerea unui fellow cosplayer

Vă las pe voi să vă dați cu părerea despre jurizare și restul cosplayerilor mișto de acolo: 

Roz – cosplayeri notabili, galben – câștigătorul concursului, eu – dreapta jos

Ca fapt divers, câștigătorul este o formă de viață care a ținut să facă “aprecieri” și amenințări la adresa mea, după ce o amică de-a lui mi-a spus că am curu’ nașpa, amica respectivă făcând, la rândul ei, amenințări. Când a dat norocu’ sa ne vedem în realitate, mi-a spus că “nu are nimic cu mine”. Nu-i bai, bătăuși în taste, am tot vazut și este foarte distractiv să îi vezi in viața reală. Mai jos vedeți poza cu mesajul trimis, restul fiind comentarii pe Facebook. 

Deja puteți să vă imaginati ca există o atmosferă tensionată și acidă între cosplayeri, pe lângă cea generată de organizarea proastă a concursurilor. Acesta, de mai sus, fiind doar un mic exemplu. Din păcate, în ritmul ăsta, o să ne tot luăm flegme, pentru că suntem ocupați cu bârfa, în loc să ne preocupe starea nișei în care activăm.

De la organizarea proastă, la jurizarea precară, la lipsa de respect a organizatorilor față de cosplayeri (de menționat, cazul dreamhack, unde pe lângă faptul că s-au furat telefoane în draci de la “garderoba”, nu aveai cameră de schimb, nu primeai un scaun si stateai cu orele în picioare, iar juriul era complet pe lângă subiectul cosplay-ului. Nici comic-con-ul nu stă mai bine, de la “camera de schimb” – de mărimea unei celule, la faptul că erai luat peste picior când cereai un scaun, sau informații. În schimb, juriul de la comic-con a fost transparent și de mare angajament).

De menționat este și faptul că premiile lasă de dorit, în general…Lan-Party-ul de la Politehnica – event mic, de altfel, fiind cel mai bun în materie de premii. Am primit la Dreamhack chiar și un bax de RedBull ca premiu. Cine are nonșalanța să afirme că “nu faci cosplay pentru bani, ci din pasiune”, este la fel de cretin ca cel care afirmă că esti artist, sau gamer profesionist pe moca. Costumele mele ajung și la 1500-2000RON (ale altora chiar mai sus), fără manoperă și nu faci costumele ca să le porți “for fun” în casă. 🙂 

Nu poți avea mari pretenții, când un român se calicește să-ti dea 300RON, pe o sabie de 2 metri, sau 500RON pe un costum din League of Legends. 

În momentul actual, sponsorii bagă bani în eventul X, pentru cosplay, da’ nu se preocupă în legătură cu bunul mers al lucrurilor. Oamenii care ar trebui să aibă habar de cosplay și de organizarea evenimentului, se descurcă cum pot, sau chiar își servesc propriile interese. În ceea ce mă privește, nu voi participa la alte concursuri de cosplay organizate de ASUS, sau la evenimente unde există probleme, care se perpetuează, în loc să se remedieze. 

Din păcate, ca mine gândesc și alți cosplayeri, majoritatea exprimându-se doar în privat, de teamă să nu fie stigmatizați. Acest lucru se poate vedea și din numărul redus de participanți, de la an, la an. Cel mai trist lucru este să vezi un puștan pasionat, care vrea să se afirme pe această scenă și să plece dezamăgit și cu mâna-n cur, poate merită mai mult respect. În ritmul ăsta, vom face concursuri tot cu aceiași 5-6 oameni și tot cu aceiași câștigători…oamenii observă și vor acționa ca atare.