Ein Mann, ein Avort

​Eu cred că nu e normal să militezi pentru interzicerea avortului. Fiecare femeie trebuie lăsată în pace să decidă.

Să decidă în cunoștință de cauză, să înțeleagă ce înseamnă un avort și să înțeleagă că metodele contraceptive sunt la îndemâna oricui.

De asemenea, nu se vizează interzicerea prin lege a avorturilor, marsu’ ăsta e doar un semnal de alarmă cu privire la acestea. Suntem ţara din Europa cu cea mai mare rată a avorturilor, dublă faţă de media europeană.

Da, da’ prezervativul se poate rupe, deci avort!!!

Deci nu. Pastila de a doua zi este tot contraceptiv și previne fecundarea ovulului. 

Consider că, în secolul în care trăim și în care exista mai multe metode contraceptive, decât metode de îmbunătățire a fertilitatii, avortul este o crimă. Nu discut despre cazurile speciale, în care m-am încadrat și eu. Am folosit o singură dată, in 6 ani de activitate sexuală, pastila de a doua zi: când am fost violată… În rest, am fost destul de deșteaptă încât să mă protejez, să nu umblu cu dubioși care ar vrea să mă lase borțoasă și să îmi cunosc ciclul/corpu’ perfect, încât să știu când pot face sex neprotejat.
Logica și judecata de tipu’ “Nu pot să-l cresc, îl omor!”, este într-adevăr demnă de Evul Mediu. La câte centre maternale, la câți oameni doresc să adopte, la câte rude ai, eu cred ca îl poți aduce pe lume, chiar dacă nu îl vrei tu. 

Femeia tre’ să decidă in privinta corpului ei!!!!!!

Sigur, da’ deja e vorba de un alt corp în corpul femeii respective, dacă nu a avut inteligența și dorința să prevină sarcina, nu are dreptul să ucidă copilu’. 

Că tot se bat feminstele cu pumnii în sunci, poate reusesc ele, cele Pro Avort să strângă în urma unei campanii, toate femeile care au traume în urma avorturilor și suferă. Să ne spuna ele, aceste persoane pro avort, cum să le vindece, cum să le ajute și cat de “ușor” este un avort, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.

În ceea ce privește educația sexuală, aceasta trebuie implementată, cu tot cu videourile despre avort -imagini care te pot afecta emoțional-, cu metodele contraceptive, cu toate bolile transmisibile sexual și efectele lor...poate așa se mai reduce excesul de “zer”al puștimii, care vrea sloboz în pizda, la 14-15 ani…scuzati-mi limbaju’.

Este greu de imaginat că astăzi, în 2017, tinerii nu știu cum să prevină o sarcină. Așa că știind toate acestea și chiar și riscurile unei relații, cred că ceea ce au nevoie, este să învețe sa își asume responsabilitatea unui copil. 

“E vina cosplayerilor, pentru că tac și acceptă pomană.”

…este concluzia la care am ajuns după ani de concurat, în scena cosplay-ului. Ani în care am investit pasiune, timp, bani…mulți bani și am primit mucu.

Acest “muc” nu se referă doar la lucrurile materiale, ci la tratamentul și atitudinea față de cosplayeri, în general. Recent, mi s-au confirmat aceste bănuieli, cum că nu contează cât și cum muncești, nu contează nici produsul final, ci cine ești, și cum îți “vinzi” produsul (nu vorbim despre reprezentația scenică). 

Frica de a te exprima pe anumite teme, de a-ți exprima nemulțumirea, este o problemă națională. Aceste lucru se vede cel mai bine în această nișă, subiectivă, până la un punct. Ca să exemplific; la concursul organizat ieri, 12 martie 2017, de Asus România, unde m-am materializat și eu, au participat 7 oameni, 2-3 cosplayeri  au spus chiar acolo că “jumătate din costum este cumpărat de prin magazine”, era vorba despre niște costume încropite ad-hoc, la care au adăugat un prop. Avem câteva probleme aici: 

  • O singură persoană a fost premiată – persoana despre care vom detalia mai jos, cu poze, ce și cum. Locul 2 si 3 fiind, practic, inexistent.
  • S-au dat vouchere/tichete de masa, ca premiu de participare – este foarte mișto, dacă nu primeau același premiu, cosplayerii care au muncit de la zero la costum, cu cei care l-au încropit pe moment/nu au depus același efort.
  • Pentru aceste bonuri, ne-au plimbat prin tot mall-ul Plaza Romania, într-o zi de duminică. Sigur, nu este deloc ancombrant să te plimbi printre oameni, pe scări rulante, pe lângă geamuri, cu niște aripi, cu arme imense, pe toace și în general, îngreunat. (Menționez că toți cosplayerii veniseră deja îmbrăcați în costum). Una e să vină oamenii la tine, cum se si întâmpla în cazu’ meu, pentru poză, alta e să te plimbe ca pe un exponat. Mai lipsea o tanti care să strige “SHAME, SHAME” în spatele nostru și să avem un sticker ASUS pe frunte.

Am primit întrebări după concurs, atât acolo, cât și pe Facebook

 De ce nu a fost premiat locul 2 și 3??”, sau “Ce era în mintea juriului când l-a premiat pe ăla?” 

 Întrebări puse de cosplayeri, da’ și de oameni obișnuiți, care aveau o părere detașată și obiectivă pe subiect. Sigur, e o nișă subiectivă, sigur, nu e vina câștigătorului că așa s-a jurizat…da’ tocmai de aceea sunt cosplayerii atât de permisivi cu abuzurile și pomana primită. 

Părerea unui fellow cosplayer

Vă las pe voi să vă dați cu părerea despre jurizare și restul cosplayerilor mișto de acolo: 

Roz – cosplayeri notabili, galben – câștigătorul concursului, eu – dreapta jos

Ca fapt divers, câștigătorul este o formă de viață care a ținut să facă “aprecieri” și amenințări la adresa mea, după ce o amică de-a lui mi-a spus că am curu’ nașpa, amica respectivă făcând, la rândul ei, amenințări. Când a dat norocu’ sa ne vedem în realitate, mi-a spus că “nu are nimic cu mine”. Nu-i bai, bătăuși în taste, am tot vazut și este foarte distractiv să îi vezi in viața reală. Mai jos vedeți poza cu mesajul trimis, restul fiind comentarii pe Facebook. 

Deja puteți să vă imaginati ca există o atmosferă tensionată și acidă între cosplayeri, pe lângă cea generată de organizarea proastă a concursurilor. Acesta, de mai sus, fiind doar un mic exemplu. Din păcate, în ritmul ăsta, o să ne tot luăm flegme, pentru că suntem ocupați cu bârfa, în loc să ne preocupe starea nișei în care activăm.

De la organizarea proastă, la jurizarea precară, la lipsa de respect a organizatorilor față de cosplayeri (de menționat, cazul dreamhack, unde pe lângă faptul că s-au furat telefoane în draci de la “garderoba”, nu aveai cameră de schimb, nu primeai un scaun si stateai cu orele în picioare, iar juriul era complet pe lângă subiectul cosplay-ului. Nici comic-con-ul nu stă mai bine, de la “camera de schimb” – de mărimea unei celule, la faptul că erai luat peste picior când cereai un scaun, sau informații. În schimb, juriul de la comic-con a fost transparent și de mare angajament).

De menționat este și faptul că premiile lasă de dorit, în general…Lan-Party-ul de la Politehnica – event mic, de altfel, fiind cel mai bun în materie de premii. Am primit la Dreamhack chiar și un bax de RedBull ca premiu. Cine are nonșalanța să afirme că “nu faci cosplay pentru bani, ci din pasiune”, este la fel de cretin ca cel care afirmă că esti artist, sau gamer profesionist pe moca. Costumele mele ajung și la 1500-2000RON (ale altora chiar mai sus), fără manoperă și nu faci costumele ca să le porți “for fun” în casă. 🙂 

Nu poți avea mari pretenții, când un român se calicește să-ti dea 300RON, pe o sabie de 2 metri, sau 500RON pe un costum din League of Legends. 

În momentul actual, sponsorii bagă bani în eventul X, pentru cosplay, da’ nu se preocupă în legătură cu bunul mers al lucrurilor. Oamenii care ar trebui să aibă habar de cosplay și de organizarea evenimentului, se descurcă cum pot, sau chiar își servesc propriile interese. În ceea ce mă privește, nu voi participa la alte concursuri de cosplay organizate de ASUS, sau la evenimente unde există probleme, care se perpetuează, în loc să se remedieze. 

Din păcate, ca mine gândesc și alți cosplayeri, majoritatea exprimându-se doar în privat, de teamă să nu fie stigmatizați. Acest lucru se poate vedea și din numărul redus de participanți, de la an, la an. Cel mai trist lucru este să vezi un puștan pasionat, care vrea să se afirme pe această scenă și să plece dezamăgit și cu mâna-n cur, poate merită mai mult respect. În ritmul ăsta, vom face concursuri tot cu aceiași 5-6 oameni și tot cu aceiași câștigători…oamenii observă și vor acționa ca atare.

E un semn bun dacă o recunoști pe stradă, când e nemachiată

Nu, nu este un articol de make-up tutorial, nici de make-up hatereală, ci voi explica viziunea mea  și efectul psihologic al machiajului.

Văd, din ce în ce mai des, femei și mai ales bărbați, care hateresc femeile care se machiază excesiv. Pot intelege revolta împotriva machiajului, pana la un punct,  când deja o dăm în ipocrizie, sau nu cunoaștem toate datele problemei.

Deci, avem mai multe tipuri de femei și păreri despre make-up:

  • Femeia care se machiază pentru că e pasionată și știe cum si când s-o facă, încât să nu arate ca un clown, care tocmai și-a îmbibat fața în Spor. Eu apreciez tipele care știu cum să aplice fiecare din cele 1000 de produse și au produs final mișto. De obicei, tipele astea fac și tutorialele despre care vorbeam, din care tot nu prind nimic.

  • Femeia care se machiază prost și mult. Genul ăsta e cel mai periculos, pentru că nu iese nici până la pâine, fără să arate ca un caloian, iar la piscină stă pe bară, ca să nu-si strice “opera”… desi, poate arată bine nemachiată. Machiajul complex NU e pentru toată lumea.
  • Femeia care nu se machiază zilnic și de obicei se machiază minimal. Sigur, pot fi mai multe motive pentru asta, ori nu au timp și nu se pricep, ori sunt confortabile cu apariția lor fara machiaj. 
  • Femeile care ascund, în loc să trateze tenul cu probleme. La acest punct voi reveni, pentru că asta este problema reală a multor femei, în ceea ce privește machiaju’ și “trust issues-urile” bărbaților.
  • Femeia super confident (sau forțată de împrejurări, de ex: sportivă), care nu se machiază deloc și are un ten perfect. Foarte puține cazuri și foarte norocoase!

“Arăți foarte bine nemachiată, de ce te mai machiezi?!?!”

E o întrebare la care fiecare femeie va răspunde diferit, primul gen despre care am vorbit, va spune “Pentru că pot!”, altele vor spune că nu au destulă încredere în ele, iar restul vor da vina pe bărbați, pentru că lor le plac “smăcuitele”. Adevărul este undeva la mijloc, cate puțin din fiecare răspuns. Majoritatea femeilor sunt speriate de reacția bărbaților, când le vor vedea fără CONTUR și 3CULORI PE PLEOAPĂ. Îi subestimati pe bărbați, stimate doamne, mai ales pe cei care au stat destul pe langa mamă/soră/alte femei. Un tip care nu mai e virgin de câțiva ani și a stat ceva timp cu o femeie, își va explica singur cum stă treaba cu machiajul, te va aprecia când te chinui să te machiezi, da’ mai ales când esti naturală și va stii deja că you don’t “wake up like this”. 

Există și bărbați care sunt “șocați” să afle că tipele arată diferit (natural), fără machiaj. Cu toată dragostea, e fix vina lor că se trezesc langa femei care dorm 5 ore, din care 2 le petrec făcându-și machiaju’, înainte să se trezească nenea. 

Acu’ să vorbim despre “tencuială”; și vorbesc din perspectiva unei femei care a avut acnee nasoală, când era pe antidepresive. Primul lucru pe care mi l-a spus dermatologu’ “FARA MACHIAJ, POFTIM TRATAMENTUL, TE POȚI MACHIA DUPĂ2-3 LUNI DE TRATAMENT”, am simțit că a căzut casa pe mine.”Cum să ies din casă nemachiată?? Așa, buboasă ?? “. În prima săptămână încercam să acopar toate bubitele cu fond de ten, se accentuau și mai tare, până la urmă mi-am adunat curajul; timp de 2 luni, oribile, am urmat tratamentul și mergeam pe stradă nemachiată, arătând ca un cur de babuin. Țin să vă spun că eram privită normal, sau chiar admirativ și într-un fel m-a ajutat să-mi accept naturalețea, cu bune si cu rele. De atunci, încerc să evit produsele de make-up, mă limitez la BB Cream, sau fond de ten și eyeliner, da’ încerc să stau cât mai mult timp nemachiată, pentru a-mi liniști tenul, deja sensibilos. Fac parte din categoria femeilor care arată cam la fel de “nasol”, cu și fără machiaj și care nu poate/nu știe să își contureze fața, să blenduiască nujtu’ câte culori. Da’ în sinea mea, le apreciez pe femeile care reușesc și cărora le permite tenul să facă asta. Fac parte din categoria “ghinionistelor” care se întâlnesc (si sunt recunoscute) cu oamenii de pe Facebook fix când sunt nemachiate. So far am auzit numai de bine 🙂

Observ cu îngrijorare, că femeile au luat-o razna cu machiajul, în ultima vreme. De la conturatul pometilor, am ajuns la conturatul decolteului, abdomenului, brațelor și picioarelor: în acest video veți vedea despre ce vorbesc. În aceste cazuri și in cazurile femeilor care nu vor să se trateze, ci să se ascundă, le dau dreptate bărbaților, pentru că denotă niște probleme mult mai adânci decât acneea. Mai exact, problema cu încrederea în sine, care generează frustrări și tulburări comportamentale
Tipelor, acceptati-vă cum v-a lăsat Dumniezo’, dacă tot vă machiați “pentru voi, nu pentru bărbați”, atunci demachiati-vă tot pentru voi înșivă, atât pentru a întări încrederea în sine, cât și pentru a lăsa tenu’ să respire. 

Tipilor, nu mai judecați femeile care se machiază, este alegerea lor și plăcerea lor, în multe cazuri. Nu le veți determina să umble naturale cu amenințări, din contră. Mai bine aveți grijă cu CE FEL de femei umblati, ca să nu ajungeți să le mai judecați pe toate la fel.

 Europa cu două viteze, România fără schimbător.


Germaniei i-a cam trecut pofta de Europă germană, pentru că nu prea mai merge  șpârla. Englejii au iesit, olandejii le merg pe urma, francejii trag tare și ei cu mișcările naționaliste, care au cuprins și centrul dreapta… spaniolii la fel, nu mai vorbim de Polonia, Ungaria, care au ridicat de mult vocea și își proclamă suveranitatea. 

De ce spun “Europa germană” ? Pentru că structurile Europei Unite au fost și sunt dominate de politicile Berlinului de decenii, Germania impunându-si condiționalitatea economică, în primul rând. Atrăgând si Franta, ca pe un fel de vasal, Franța, cu liderii ei foarte slabi, în vestitu’ binom.

 Ce s-a întâmplat de fapt? Folosindu-se de principiile unei virtuale Uniuni Europene, Germania în primul rând, da’ nu de capu’ ei, a canibalizat partenerii europeni prin mijloace economice invazive: impunându-si supremația industrială. Pe de o parte prin masive extinderi pe teritoriile partenerilor a industriilor sale (inclusiv cea comercială, bancară etc.), pe de altă parte prin ocuparea piețelor externe, în defavoarea partenerilor europeni, care au rămas pe dinafară. 

Principiul “solidarității” membrilor UE, principiu constitutiv al Uniunii, a fost demult abandonat, impunându-se o realitate crudă: concurența germană, care nu poate fi rivalizată. Această concurentă n-a mai putut fi oprită prin mijloace politice tradiționale, de către celelalte state, precum fiscalitatea, politici naționale, toate aceste instrumente fiind eliminate prin organismele Bruxelles-iste, ca de ex; Comisia Europeană. Prin urmare, Germania și-a lichidat “concurența”, mai întâi în Europa, prin forța industriei sale, și prin constrangerile asupra statelor de a-și  închide total piețele proprii, fără a se putea apăra, constrângeri venite de pe linia birocraților de la Bruxelles.

Numa’ că, iată, s-a atins un punct critic. Nu din cauza politicienilor, cum greșit se vorbește, lansând-se acuze, ci din motive obiective: piețele interne naționale nu mai pot sprijini statele respective, cu grave consecințe economice și sociale, astfel încât ele se doresc protejate. Consecințele? Valul politic naționalist, sprijinit masiv de populațiile țărilor membre. 

Această realitate nu se poate vindeca cu declarații și lozinci de la Bruxelles, sunt chestiuni de profunzime. Această realitate va impune o regândire a Europei Unite, da’ nu cu două viteze, ci o Europa in care țările slabe se vor proteja prin mijloace politice și legislative, iar cele puternice vor respecta noile reguli.

Momentan, democraţia e iarăşi în pericol de a fi înlocuită cu dictatura…străzii! Dictatura de „huo-mue-rezist-și-jos”, de dezbinare şi porţionare, de “popor tânăr, frumos şi liber vs. gloată urâtă şi nostalgică”, de anulare a votului popular şi de impunere a sondajului plebiscitar. Străinezia tre’ să aibă răbdare, popcorn, suc natural şi burta pregătită pentru râs. Atâta…că de spectacol ne ocupăm noi. Am primit tonu’ de la cel mai înalt nivel, e d-ajuns. De jaf, urlete, violenţă, blocări, vânzări, pâre, etichetări, provocări, blamări, răsturnări, intoxicări, demolări, incendierii, labă-n cerc, ne ocupăm noi. Avem expertiză, ne colcăie ura în genom, am devenit întruchiparea lu’ Doamne-Doamne pe pământ, “gata cu babalâcii fără dinți şi nostalgiile de trotuar, e vremea revanşei, pardon REVOLUTIEI şi creativităţii stradale.”

Şi ui’ așa continua succesiunea dictaturii şi democraţiei. Carteziană, Kantiană, sau Marxistă, că nici nu mai contează şi nici nu-ţi dai seama ce se va instaura: dictatura democraţiei sau democraţia dictaturii.

Telefonu’ îl plătești doar tu, da’ îl ascultă toată lumea

Ca să înţelegeţi mai bine cum stau lucrurile şi pentru a nu mai fi surprinşi de posturile mele despre Wikileaks-urile actuale şi viitoare, iată câteva chestii pe care sigur nu le ştiaţi.(a se consemna că nu-s IT-istă, sau expertă în telecomunicații, doar mi-am făcut “temele” …cum ar trebui să procedăm toți, de altfel 🙂

Bug-urile de securitate din sistemele de operare sau din diverse alte soft-uri pe care le instalaţi cu spor, nu-s chiar atât de nevinovate pe cât ar vrea producătorii să se creadă. Producătorii americani de soft care trec de o anumită notorietate sunt obligaţi să angajeze aproximativ 10% din personal “băieţi şi fete cu ochi albaştri”. 

Cam acelaşi lucru se întâmplă şi la producătorii de hardware de vârf, adică în echipele care proiectează microprocesoare, sau alte device-uri hardware „revoluţionare”. De aceea, dincolo de nivelu’ software, la nivel hardware, sunt găuri majore, nebănuite  și exploatabile. 

Ştiaţi că banala introducere a unui stick vă expune unei întregi clase de troieni, care se instalează fix înainte ca  sistemul de operare să detecteze că are de-a face cu un stick de memorie? Sau că un backdoor este reprezentat de difuzorul unui sistem? Da, banalu’ difuzor încorporat, atunci când este expus unor anumite frecvenţe, deschide „căi nebănuite” în sistemul ţintit.

În ceea ce priveşte telefoanele mobile, ele au fost gândite de la bun început ca echipamente de spionaj. Banalu’  SIM, pe care majoritatea îl consideră un banal chip de identificare al telefonului este, în realitate, un calculator în miniatură care funcţionează pe baza unui protocol secret de tip request-response prin intermediul unor SMS-uri invizibile. Chiar şi-aşa rudimentar, cum este, el permite deschiderea microfonului, a camerei foto, accesul la lista de contacte, log-uri, etc. Smartfoanele au deschis şi mai multe breşe de securitate, dar „bătrânii serviciilor” se bazează tot pe cele clasice: SIM-ul şi perechea chip&software baseband. De-acolo poţi obţine tot ce vrei, fără alte artificii și mare inginerie.

Pentru că tot ne aflăm la capitolu’ telecomunicaţii, hai să vă mai spun una dă pă tărâmurile mioritice. O păsărică mi-a şoptit că la noi, unde, desigur, regula e să fim de zece ori mai catolici decât Papa, pentru a-ţi putea desfăşura activitatea ca operator în telecomunicații, trebuie să angajezi aproximativ 30% din personal de la băieţii cu ochi albaştri. Asta, desigur, pentru a creşte “profesionalismul” echipei/firmei…Ăia 30% sunt cei oficiali, fără acoperiţii care sunt angajaţi în urma procesului standard de selecţie.

Aşadar, pentru a nu vă mai simţi înfioraţi pe viitor, luaţi în considerare cele de mai jos:

  • 1. Intoarceţi-vă la “epoca de piatră”. Comunicaţi direct, fără telefoane, chat-uri, Skype-uri, labă.
  • 2. Nu vă bazaţi pe algoritmii de criptare actuali. Cel puţin un serviciu de securitate (cel al Chinei) e capabil să spargă orice algoritm public de criptare…ÎN TIMP REAL. Mi-e greu să cred că americanii sau ruşii n-au ajuns la această performanţă. Deci vântu’, ăla subtil, pe care l-ai tras la metrou…a ajuns până la băieții spilcuiți. 🙂 
  • 3. Nu vă ţineţi echipamentele conectate la reţea. Chiar dacă unor atacatori nu le va fi imposibil să acceseze computeru’, le veţi îngreuna munca.
  • 4. Nu folosiţi servicii cloud. Singurul lor scop este acela de a le permite „băieţilor veseli” structurarea informaţiei pe care o fură, adică o economie de timp. Bașca, poate mai vine un Buccifer ofticos si-ti leak-uiește dick pic-urile.
  • 5. Obişnuiţi-vă cu ideea că absolut tot ceea ce scoateţi pe gură este public. Dacă eu pot asculta pe cineva de la 200 metri distanţă, sigur serviciile o pot face mult mai de departe.

 

Cum ne afectează pe noi CIA-ul și scandalul “Wikileaks” ? În România, CIA a deschis acum vro’ 3-4 ani un serviciu de spionaj, asemănător cu cel din UK, despre care nu se vorbește. Au fost investite câteva miliarde bune. Scopul era, bineînțeles, lupta împotriva terorismului, care omoară mai puțini oameni decât albinele în 10 ani.

Nu există absolut nimic sub soare care să le perturbe activitatea. Absolut toate scandalurile din Romania, toate campaniile politice, mass-media, societatea civilă, personalitățile si opinia “publică”, sunt subjugate si manipulate de această mașinărie cibernetică.

Vă las un articol dă cetit, mai pertinent, detaliat, cu și despre “scurgerile lu’ Wiki”. Restu’ e de datoria voastră să vă interesați.

http://www.independent.co.uk/life-style/gadgets-and-tech/news/wikileaks-cia-vault-7-julian-assange-year-zero-documents-download-spying-secrets-a7616031.html

” Curva dracu’ “

Pentru că am scris alaltăieri despre femeile psihopate, feminazi și pentru că nu discriminez, azi vom vorbi despre bărbații care nu acceptă “refuzul”.

Sigur ați întâlnit astfel de cazuri, de la cele extreme, care se lasă cu viol, la micile frustrări de pe Facebook. Menționez că nu vorbim aici despre tipele care le spun bărbaților “nu, nu, nu”, dar de fapt e “da, da, da”… Alea-s altă categorie de femei de-evitat.

Recent, am postat despre bijuteriile handmade, făcute de mine si de mama, m-au abordat mulți oameni interesați și treburile au decurs okay, văzut-plăcut-vândut 🙂 Printre acele persoane se numără un tip, care după multe încercări, eșuate, de a mă “scoate la o țigară”, la ora coișpe noaptea, era interesat de un colier. Ca de obicei, voia sa vină la coișpe să îl ia, mă suna de vreo 3 ori pe zi, i-am sugerat să vină la muzeu, unde aveam stand-ul.

Cu toți clienții m-am văzut ori la stand, ori într-un loc de comun acord, faceau pe dracu-n patru, dacă doreau bijuteria. Cel mai mizerabil mi se pare să te dai interesat de un anumit lucru, ca să agăți și când esti luat la bani mărunți, tot tu să te oftici. E o dovadă de disperare și de superficialitate, cine e interesat de tine, va fi interesat și de preocupările tale.

Cazuri similare, pseudo-gamerii, adică acei bărbați care nu au vreo treabă cu gaming-ul, sau cosplay-ul, dar nici nu vor să învețe, doar să pară că știu cu ce se mănâncă, pentru că ei știu destul. În momentul în care îndrăznești să le refuzi invitațiile insistente la cafea, sau mai rău, nu le mai răspunzi, ești o curvă. Curva aia care nu se fute cu ei, curva dracu’.

Am întâlnit această carență și în cazul omului cu care am fost 2 ani de zile; după ce “l-am despărțit de mine”, în termeni amiabili și civilizați, mă trezesc cu block și mesaje de la prieteni comuni, în care îmi spuneau că ma înjură pe la toate colțurile. Asta înseamnă că ai o gravă problemă, care devine mai gravă când ajungi să te asociezi cu puținele persoane la fel de ofticate si te chinui să faci acest lucru vizibil.

Mai există cazul binecunoscut al tipului cu poză în/cu mașina la profil, plin de bani, dar mai transparent decat folia de alimente. Tipul ăla te abordează direct, aducând discutia în direcția lui și a banilor săi. Ghinion, nu toate femeile fac parte din categoria femeilor mentionate în acel articol, altele “mai vrea să și vorbește”.


Da’ de departe, cel mai bun exemplu este violul, pe care am avut neplăcerea să îl trăiesc, din care imi amintesc fragmente, pentru ca fusesem drogată…Printre acele fragmente se numără și repetate “nu-uri”, în zadar. Cândva  voi detalia, poate atunci va înțelege lumea de ce am o mare problema cu propaganda politcally correct.

Incapacitatea de a accepta un “refuz” este o problemă generalizată, în multe sensuri, atât la femei, cât și la bărbați. Și este accentuată de ego-ul umflat, artificial, de către social-media, oamenii ajung să creadă că alți oameni li se cuvin. Acesta se manifestă de la “a nu accepta un argument pertinent”, la “a nu accepta că persoana X nu este interesată”. Învățați să înțelegeți că socializarea forțată este toxică, fiți voi înșivă și încercați abordări mai de bun simț, nu mai scoateți pe toată lumea la “o țigară”, ci la o vorbă.