Liicheanu și Ligheanu’ său loial

Pleșu sare în apărarea bunului sau prieten, Liiceanu, încercând sa justifice ticăloșia spusă “Nu mai putem sta fără dinți în fața Europei”. Textul lui Pleșu se numește “DESPRE DINȚI” și acest text îl definește pe Pleșu ca “dandy”, mai bine-zis un imitator a ceea ce se numește “dandy”. A practicat toată viața un fel de dandy-ism la limita neseriozității si penibilului.

Cum îl apără Plesu (romantic de fel, i-a făcut cadou Editura “Politica” lui Liiceanu, ministru fiind) pe Liicheanu? ”

“Nu, domnule, cand Liiceanu a spus ca oponentii Pietei Victoria – cei care au protestat la Cotroceni impotriva lui Iohannis -, sunt “fara dinti”, era o… figura de stil!”

Păi, asta am înțeles și noi, domn’le Pleșu(v), că e la mintea cocoșului.

“Iar această figura de stil se referă nu doar la acei nenorociți “fara dinți”, ci la toti cei care, in nimicnicia lor, n-au priceput mesajul Pieței Victoria, unde s-a manifestat acea parte a populației tânără, sănătoasă, demnă si liberă! “

Dar, de ce n-au auzit cei “fără dinți” (figura de stil, desigur) vocea “libertății” din Piața Victoriei? Ne spune Vulturu’ Pleșuv: “Pentru că ei, ca și cei care au fost victimele Fenomenului Pitești, “s-au îndrăgostit de călău”, nu mai fac diferența între bine și rău!” Oooohh, asta e foarte tare! Pleșu îl susține pe Liiceanu în cea mai mare prostie, care este și ticăloasă, de ce? Pentru că Fenomenul Pitești a fost cel mai crud act criminal, pentru unii cercetători, chiar din istorie, un experiment care i-a îngrozit, la final, chiar pe bolșevici. Un experiment demonic: cruzimile fizice și psihice de neimaginat, erau infinit multiplicate prin forțarea la suicid spiritual. Victimele, distruse complet, erau obligate să-și abandoneze credința, prin gesturi abominabile. Turcanu a fost executat chiar de comuniști, pentru a ascunde acest experiment, care nu a mai avut loc în nici o altă țară din lume!

Disperat că nu poate acoperi imensa crimă morală a lui Liiceanu, Pleșu vine și cu alte argumente, absolut penibile: ca și Eminescu(același Eminescu marginalizat de aceste două osomități) îi critica pe cei de la putere atunci și Goga ar fi scris ceva critic la adresa poporului român etc., situații care nu au nimic în comun cu mizeria din capu’ lui Liiceanu.

Argumentul suprem, al autorității cenusii, intelectuale: “Ce știu cei care-l vorbesc de rău pe Liiceanu, ei sunt cam…neinstruiți, cum să vorbeasca ei așa despre…. Liiceanu?” Ce vorbești, bă, domn’le Pleșu? Agățați de “dinții  lipsă” ai lui Constantin Noica, marele și blandul filosof, deținut politic, Liiceanu și Plesu și-au construit o falsă biografie intelectuală. N-au putut ajunge vreodata pe culmile înalte ale filosofiei. Au fost ținuți în puf de toate regimurile, chiar și înainte de ’90. Din vârful pernelor de puf scump, încearcă să facă pe dascălii națiunii. Au reușit contrariul. Din joaca de cuvinte, pe care au practicat-o pentru a ajunge o știre “senzațională”, a iesit numa’ ură, frustrare și neputință. Acum, disperarea lor e că ar vrea sa rămână cu ceva în istorie. Nu vor rămâne cu nimic sau, cel mult, va rămâne o flegmă pe obrazul literaturii românești.

La o altă scară, pentru vorbele lor, îi acuz de umilirea poporului român, urmași ai călăilor de la Pitești, pentru otrăvită cuvintelor și forțarea actului cultural.

Advertisements

2 thoughts on “Liicheanu și Ligheanu’ său loial

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s