Telefonu’ îl plătești doar tu, da’ îl ascultă toată lumea

Ca să înţelegeţi mai bine cum stau lucrurile şi pentru a nu mai fi surprinşi de posturile mele despre Wikileaks-urile actuale şi viitoare, iată câteva chestii pe care sigur nu le ştiaţi.(a se consemna că nu-s IT-istă, sau expertă în telecomunicații, doar mi-am făcut “temele” …cum ar trebui să procedăm toți, de altfel 🙂

Bug-urile de securitate din sistemele de operare sau din diverse alte soft-uri pe care le instalaţi cu spor, nu-s chiar atât de nevinovate pe cât ar vrea producătorii să se creadă. Producătorii americani de soft care trec de o anumită notorietate sunt obligaţi să angajeze aproximativ 10% din personal “băieţi şi fete cu ochi albaştri”. 

Cam acelaşi lucru se întâmplă şi la producătorii de hardware de vârf, adică în echipele care proiectează microprocesoare, sau alte device-uri hardware „revoluţionare”. De aceea, dincolo de nivelu’ software, la nivel hardware, sunt găuri majore, nebănuite  și exploatabile. 

Ştiaţi că banala introducere a unui stick vă expune unei întregi clase de troieni, care se instalează fix înainte ca  sistemul de operare să detecteze că are de-a face cu un stick de memorie? Sau că un backdoor este reprezentat de difuzorul unui sistem? Da, banalu’ difuzor încorporat, atunci când este expus unor anumite frecvenţe, deschide „căi nebănuite” în sistemul ţintit.

În ceea ce priveşte telefoanele mobile, ele au fost gândite de la bun început ca echipamente de spionaj. Banalu’  SIM, pe care majoritatea îl consideră un banal chip de identificare al telefonului este, în realitate, un calculator în miniatură care funcţionează pe baza unui protocol secret de tip request-response prin intermediul unor SMS-uri invizibile. Chiar şi-aşa rudimentar, cum este, el permite deschiderea microfonului, a camerei foto, accesul la lista de contacte, log-uri, etc. Smartfoanele au deschis şi mai multe breşe de securitate, dar „bătrânii serviciilor” se bazează tot pe cele clasice: SIM-ul şi perechea chip&software baseband. De-acolo poţi obţine tot ce vrei, fără alte artificii și mare inginerie.

Pentru că tot ne aflăm la capitolu’ telecomunicaţii, hai să vă mai spun una dă pă tărâmurile mioritice. O păsărică mi-a şoptit că la noi, unde, desigur, regula e să fim de zece ori mai catolici decât Papa, pentru a-ţi putea desfăşura activitatea ca operator în telecomunicații, trebuie să angajezi aproximativ 30% din personal de la băieţii cu ochi albaştri. Asta, desigur, pentru a creşte “profesionalismul” echipei/firmei…Ăia 30% sunt cei oficiali, fără acoperiţii care sunt angajaţi în urma procesului standard de selecţie.

Aşadar, pentru a nu vă mai simţi înfioraţi pe viitor, luaţi în considerare cele de mai jos:

  • 1. Intoarceţi-vă la “epoca de piatră”. Comunicaţi direct, fără telefoane, chat-uri, Skype-uri, labă.
  • 2. Nu vă bazaţi pe algoritmii de criptare actuali. Cel puţin un serviciu de securitate (cel al Chinei) e capabil să spargă orice algoritm public de criptare…ÎN TIMP REAL. Mi-e greu să cred că americanii sau ruşii n-au ajuns la această performanţă. Deci vântu’, ăla subtil, pe care l-ai tras la metrou…a ajuns până la băieții spilcuiți. 🙂 
  • 3. Nu vă ţineţi echipamentele conectate la reţea. Chiar dacă unor atacatori nu le va fi imposibil să acceseze computeru’, le veţi îngreuna munca.
  • 4. Nu folosiţi servicii cloud. Singurul lor scop este acela de a le permite „băieţilor veseli” structurarea informaţiei pe care o fură, adică o economie de timp. Bașca, poate mai vine un Buccifer ofticos si-ti leak-uiește dick pic-urile.
  • 5. Obişnuiţi-vă cu ideea că absolut tot ceea ce scoateţi pe gură este public. Dacă eu pot asculta pe cineva de la 200 metri distanţă, sigur serviciile o pot face mult mai de departe.

 

Cum ne afectează pe noi CIA-ul și scandalul “Wikileaks” ? În România, CIA a deschis acum vro’ 3-4 ani un serviciu de spionaj, asemănător cu cel din UK, despre care nu se vorbește. Au fost investite câteva miliarde bune. Scopul era, bineînțeles, lupta împotriva terorismului, care omoară mai puțini oameni decât albinele în 10 ani.

Nu există absolut nimic sub soare care să le perturbe activitatea. Absolut toate scandalurile din Romania, toate campaniile politice, mass-media, societatea civilă, personalitățile si opinia “publică”, sunt subjugate si manipulate de această mașinărie cibernetică.

Vă las un articol dă cetit, mai pertinent, detaliat, cu și despre “scurgerile lu’ Wiki”. Restu’ e de datoria voastră să vă interesați.

http://www.independent.co.uk/life-style/gadgets-and-tech/news/wikileaks-cia-vault-7-julian-assange-year-zero-documents-download-spying-secrets-a7616031.html

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s