“E vina cosplayerilor, pentru că tac și acceptă pomană.”

…este concluzia la care am ajuns după ani de concurat, în scena cosplay-ului. Ani în care am investit pasiune, timp, bani…mulți bani și am primit mucu.

Acest “muc” nu se referă doar la lucrurile materiale, ci la tratamentul și atitudinea față de cosplayeri, în general. Recent, mi s-au confirmat aceste bănuieli, cum că nu contează cât și cum muncești, nu contează nici produsul final, ci cine ești, și cum îți “vinzi” produsul (nu vorbim despre reprezentația scenică). 

Frica de a te exprima pe anumite teme, de a-ți exprima nemulțumirea, este o problemă națională. Aceste lucru se vede cel mai bine în această nișă, subiectivă, până la un punct. Ca să exemplific; la concursul organizat ieri, 12 martie 2017, de Asus România, unde m-am materializat și eu, au participat 7 oameni, 2-3 cosplayeri  au spus chiar acolo că “jumătate din costum este cumpărat de prin magazine”, era vorba despre niște costume încropite ad-hoc, la care au adăugat un prop. Avem câteva probleme aici: 

  • O singură persoană a fost premiată – persoana despre care vom detalia mai jos, cu poze, ce și cum. Locul 2 si 3 fiind, practic, inexistent.
  • S-au dat vouchere/tichete de masa, ca premiu de participare – este foarte mișto, dacă nu primeau același premiu, cosplayerii care au muncit de la zero la costum, cu cei care l-au încropit pe moment/nu au depus același efort.
  • Pentru aceste bonuri, ne-au plimbat prin tot mall-ul Plaza Romania, într-o zi de duminică. Sigur, nu este deloc ancombrant să te plimbi printre oameni, pe scări rulante, pe lângă geamuri, cu niște aripi, cu arme imense, pe toace și în general, îngreunat. (Menționez că toți cosplayerii veniseră deja îmbrăcați în costum). Una e să vină oamenii la tine, cum se si întâmpla în cazu’ meu, pentru poză, alta e să te plimbe ca pe un exponat. Mai lipsea o tanti care să strige “SHAME, SHAME” în spatele nostru și să avem un sticker ASUS pe frunte.

Am primit întrebări după concurs, atât acolo, cât și pe Facebook

 De ce nu a fost premiat locul 2 și 3??”, sau “Ce era în mintea juriului când l-a premiat pe ăla?” 

 Întrebări puse de cosplayeri, da’ și de oameni obișnuiți, care aveau o părere detașată și obiectivă pe subiect. Sigur, e o nișă subiectivă, sigur, nu e vina câștigătorului că așa s-a jurizat…da’ tocmai de aceea sunt cosplayerii atât de permisivi cu abuzurile și pomana primită. 

Părerea unui fellow cosplayer

Vă las pe voi să vă dați cu părerea despre jurizare și restul cosplayerilor mișto de acolo: 

Roz – cosplayeri notabili, galben – câștigătorul concursului, eu – dreapta jos

Ca fapt divers, câștigătorul este o formă de viață care a ținut să facă “aprecieri” și amenințări la adresa mea, după ce o amică de-a lui mi-a spus că am curu’ nașpa, amica respectivă făcând, la rândul ei, amenințări. Când a dat norocu’ sa ne vedem în realitate, mi-a spus că “nu are nimic cu mine”. Nu-i bai, bătăuși în taste, am tot vazut și este foarte distractiv să îi vezi in viața reală. Mai jos vedeți poza cu mesajul trimis, restul fiind comentarii pe Facebook. 

Deja puteți să vă imaginati ca există o atmosferă tensionată și acidă între cosplayeri, pe lângă cea generată de organizarea proastă a concursurilor. Acesta, de mai sus, fiind doar un mic exemplu. Din păcate, în ritmul ăsta, o să ne tot luăm flegme, pentru că suntem ocupați cu bârfa, în loc să ne preocupe starea nișei în care activăm.

De la organizarea proastă, la jurizarea precară, la lipsa de respect a organizatorilor față de cosplayeri (de menționat, cazul dreamhack, unde pe lângă faptul că s-au furat telefoane în draci de la “garderoba”, nu aveai cameră de schimb, nu primeai un scaun si stateai cu orele în picioare, iar juriul era complet pe lângă subiectul cosplay-ului. Nici comic-con-ul nu stă mai bine, de la “camera de schimb” – de mărimea unei celule, la faptul că erai luat peste picior când cereai un scaun, sau informații. În schimb, juriul de la comic-con a fost transparent și de mare angajament).

De menționat este și faptul că premiile lasă de dorit, în general…Lan-Party-ul de la Politehnica – event mic, de altfel, fiind cel mai bun în materie de premii. Am primit la Dreamhack chiar și un bax de RedBull ca premiu. Cine are nonșalanța să afirme că “nu faci cosplay pentru bani, ci din pasiune”, este la fel de cretin ca cel care afirmă că esti artist, sau gamer profesionist pe moca. Costumele mele ajung și la 1500-2000RON (ale altora chiar mai sus), fără manoperă și nu faci costumele ca să le porți “for fun” în casă. 🙂 

Nu poți avea mari pretenții, când un român se calicește să-ti dea 300RON, pe o sabie de 2 metri, sau 500RON pe un costum din League of Legends. 

În momentul actual, sponsorii bagă bani în eventul X, pentru cosplay, da’ nu se preocupă în legătură cu bunul mers al lucrurilor. Oamenii care ar trebui să aibă habar de cosplay și de organizarea evenimentului, se descurcă cum pot, sau chiar își servesc propriile interese. În ceea ce mă privește, nu voi participa la alte concursuri de cosplay organizate de ASUS, sau la evenimente unde există probleme, care se perpetuează, în loc să se remedieze. 

Din păcate, ca mine gândesc și alți cosplayeri, majoritatea exprimându-se doar în privat, de teamă să nu fie stigmatizați. Acest lucru se poate vedea și din numărul redus de participanți, de la an, la an. Cel mai trist lucru este să vezi un puștan pasionat, care vrea să se afirme pe această scenă și să plece dezamăgit și cu mâna-n cur, poate merită mai mult respect. În ritmul ăsta, vom face concursuri tot cu aceiași 5-6 oameni și tot cu aceiași câștigători…oamenii observă și vor acționa ca atare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s