De ce femeile au viața mai ușoară

În primul rând o să incep cu o concluzie la care am ajuns, după ce m-am tot exprimat pe teme normale, care au ajuns să fie considerate “controversate”. 

Nu ești “oprimat” când auzi niște cuvinte, așa-zise “triggering”, ci când nu te mai poți exprima liber, de frică să nu spargi globul de cristal în care stau oamenii.

De-a lungul timpului, am dat peste tot felul de specimene bipede de sex FEMININ, pentru că oricât ar încerca tumblriștii, există doar sexul feminin și masculin. (Puține cazuri cu ambele) 

Unul dintre aceste specimene, bloggăriță desigur, mi-a spus că-s “misogină”, da, există așa ceva. De ce? Pentru că i-am spus să nu mai facă apologia stilului de viață nesănătos și că discrimineaza femeile supraponderale care chiar își iau sănătatea în serios.

Acu’ putem intra “în pâine” și voi explica de ce femeile au o viață mai ușoară: 

1. Esteticul – este foarte bine știut că femeile au n opțiuni pentru îmbunătățirea fizicului. De la machiaj, la îmbrăcăminte și lenjerie, operații estetice, accesorii feșăn, extensii de păr și vopsitul părului. Unele dintre aceste opțiuni sunt contestabile și scumpe.
2. Delăsarea – cu toate aceste opțiuni, menționate mai sus, femeile aleg să “mascheze”, în loc să îmbunătățească. De-a lungul timpului, am primit mesaje și întrebări legate de fitness și nutritie, de la femei și de la bărbati. I-am raspuns fiecăruia în parte, detaliat și personalizat, în funcție de informatiile oferite și cerute. După o perioadă, singurele persoane care au și aplicat sfaturile mele, care au dorit să aprofundeze anumite subiecte, au fost bărbații…fiecare după timpul și puterile sale. Femeile căzând în capcana “complacenței”, capcana lu’ “las’, că merge și așa”. Aceasta creată chiar de bărbații care, prin disperarea lor nejustificată, ajung să accepte o femeie falsă, care ascunde și nu dorește să se îmbunătățească. (Voi reveni la acest punct mai jos, este foarte interesant de observat abordarea diferită a celor doua sexe.)
3. Comparația absurdă – femeilor le place să se compare cu bărbații, neacceptând diferențele biologice, dar doar când le convine. Femeia vrea job-ul tău, indiferent de capabilitățile ei. Sigur, toți visăm la job-ul X, da’ trebuie să mai si prestăm. Femeia care face sport este privită mai bine, decât bărbatul care face sport, deși nu va avea performantele fizice ale unui bărbat. Femeia vrea carieră, nu familie, astfel bărbatul ajunge subjugat treburilor casnice, în loc să existe un echilibru în familie și îndatoririle fiecărui membru. Femeia vrea posturi politice și decizionale, vrea să țină în mână ei viața unui om, deși o dată pe lună “i se pune pata”. Desigur, dacă o femeie dovedește că are capabilitățile necesare pentru un astfel de job, este excelent și foarte rar. Dar aceste femei nu au blogguri, în care spun că li se cuvine X, sau că sunt “oprimate”…pentru că au de muncă.
4. Victimizarea – bărbații se plâng mai mult decât femeile, ceea ce e înduioșător și specific sexului. Pe când femeile, se victimizează și aruncă ușor cuvinte de tipul “m-a abuzat”, “m-a violat”, “nu mă vor pentru că sunt femeie”, “nu mă vrea pentru că sunt grasă/slabă”. Astfel creează o imagine proasta și discreditează victimele reale, scăzându-le credibilitatea. Poate ar trebui să se auto analizeze și să vadă că nu toate lucrurile rele pornesc de la sex, sau de la aspect, ci de la un caracter de cacao.
5. Discriminarea pozitiva – oricât mi-aș dori sa nu fie așa, femeile au multe beneficii, doar prin nastere. În autobuz sunt șanse mai mari să prinzi un loc, dacă esti femeie. Ajutor la muncă primești sigur, chiar si in corporațiile de hiene. Ai jignit un bărbat? Faci glume proaste? Nu-ți face griji, tu nu o să îți iei una în mufă. Dacă arăți și bine, lumea e a ta, mai ales când atât ti-a inoculat mă-ta în cap; “Ai pizda între craci, lumea e a ta!”

Vorbeam mai sus despre delăsare și cum bărbații sunt înșiși responsabili de această virulență a “feminismului”. Apropo, ceea ce vedem acum, absurditățile cerute și spuse, discriminarea bărbaților, deja se numește “feminazism”, nu feminism. Eu sunt o feministă și nu pot fi de acord cu orice tip de discriminare, nu pot să mă alatur acestui val de a trata femeile ca pe oameni cu nevoi speciale, în defavoarea bărbaților. Faptul că ele sunt atât de vocale și scelerate, este pentru că bărbații le acceptă așa. După cum ziceam, dacă arată bine, dar are caracterul și feminitatea unui salaor, nu mai contează, bărbatu’ o ia așa, ca trofeu. 

Nu știu dacă ați observat, da’ în 2017 vedem multe relații în care femeia abuzează bărbatul, psihologic. Cine spune că abuzul fizic este mult mai rău decât abuzul psihologic, clar nu a avut parte de o relație “toxică”, în care unul îl terorizează pe celălalt. Chiar am citit un articol despre o tipă care i-a refuzat prietenului dorința de a-si lua un PS4. Discuția a fost surprinsă în metrou, de către autor, fără motivație, doar un repetat “NU”. Bărbații acceptă asta, acceptă lipsa de comunicare, fie din comoditate, fie pe ideea că “arată bine”, fie că nu se gândesc cum va evolua o astfel de femeie, pe termen lung.

Astfel ajungem la punctul cu delăsarea: Ai luat-o, e mișto, ți-a pus un copil în cârcă, “crește-l, e al tău!”, s-a îngrășat, se îmbracă la fel ca hobo-ul de la colț, ajungi să-ți fie silă de ea și complacenta ei, la un moment dat îi scapi una-două și uite asa intrii într-un cerc vicios de abuz.
O femeie care refuză ideea de evoluție, de toleranță, de îmbunătățire și se axează doar pe fizic, nu e o femeie de mare angajament. O femeie care are așteptări absurde de la un bărbat și promovează ideea de “bărbat fatal”, cu pătrățele, bani, mașină, este la fel de rea ca bărbatul care vrea nevastă “modeală”. Femeile acuză aceste așteptări nerealiste la bărbati, dar le practică și ele. 

Am o mare problema cu femeile care promovează un stil de viața și o mentalitate nesănătoasă, drept “body positivity and acceptance”. Inteleg ideea din spatele mișcării ăsteia, că fizicul este efemer și în plan secund, dar nu cand sfătuiești femeile să se complacă, să stagneze și să le dea cu piciorul oamenilor care le refuză, pentru că “e vina lor, nu a ta!!”. 

Nu te poți numi feministă, dacă tu vrei privilegii gratuite, în defavoarea altora. Nu ești feministă, dacă te lepezi de feminitate și îndatoririle femeiești, sub pretextul “emancipării”.  Nu ești o femeie de calitate, dacă singura ta preocupare este esteticul tau și al altora.

În general, femeile de această factură sunt cel mai rău lucru care li se poate întâmpla femeilor, da’ și bărbaților: Pentru că discreditează femeile, realmente, de succes și le lasă un gust amar bărbaților cu care umblă. 

Liicheanu și Ligheanu’ său loial

Pleșu sare în apărarea bunului sau prieten, Liiceanu, încercând sa justifice ticăloșia spusă “Nu mai putem sta fără dinți în fața Europei”. Textul lui Pleșu se numește “DESPRE DINȚI” și acest text îl definește pe Pleșu ca “dandy”, mai bine-zis un imitator a ceea ce se numește “dandy”. A practicat toată viața un fel de dandy-ism la limita neseriozității si penibilului.

Cum îl apără Plesu (romantic de fel, i-a făcut cadou Editura “Politica” lui Liiceanu, ministru fiind) pe Liicheanu? ”

“Nu, domnule, cand Liiceanu a spus ca oponentii Pietei Victoria – cei care au protestat la Cotroceni impotriva lui Iohannis -, sunt “fara dinti”, era o… figura de stil!”

Păi, asta am înțeles și noi, domn’le Pleșu(v), că e la mintea cocoșului.

“Iar această figura de stil se referă nu doar la acei nenorociți “fara dinți”, ci la toti cei care, in nimicnicia lor, n-au priceput mesajul Pieței Victoria, unde s-a manifestat acea parte a populației tânără, sănătoasă, demnă si liberă! “

Dar, de ce n-au auzit cei “fără dinți” (figura de stil, desigur) vocea “libertății” din Piața Victoriei? Ne spune Vulturu’ Pleșuv: “Pentru că ei, ca și cei care au fost victimele Fenomenului Pitești, “s-au îndrăgostit de călău”, nu mai fac diferența între bine și rău!” Oooohh, asta e foarte tare! Pleșu îl susține pe Liiceanu în cea mai mare prostie, care este și ticăloasă, de ce? Pentru că Fenomenul Pitești a fost cel mai crud act criminal, pentru unii cercetători, chiar din istorie, un experiment care i-a îngrozit, la final, chiar pe bolșevici. Un experiment demonic: cruzimile fizice și psihice de neimaginat, erau infinit multiplicate prin forțarea la suicid spiritual. Victimele, distruse complet, erau obligate să-și abandoneze credința, prin gesturi abominabile. Turcanu a fost executat chiar de comuniști, pentru a ascunde acest experiment, care nu a mai avut loc în nici o altă țară din lume!

Disperat că nu poate acoperi imensa crimă morală a lui Liiceanu, Pleșu vine și cu alte argumente, absolut penibile: ca și Eminescu(același Eminescu marginalizat de aceste două osomități) îi critica pe cei de la putere atunci și Goga ar fi scris ceva critic la adresa poporului român etc., situații care nu au nimic în comun cu mizeria din capu’ lui Liiceanu.

Argumentul suprem, al autorității cenusii, intelectuale: “Ce știu cei care-l vorbesc de rău pe Liiceanu, ei sunt cam…neinstruiți, cum să vorbeasca ei așa despre…. Liiceanu?” Ce vorbești, bă, domn’le Pleșu? Agățați de “dinții  lipsă” ai lui Constantin Noica, marele și blandul filosof, deținut politic, Liiceanu și Plesu și-au construit o falsă biografie intelectuală. N-au putut ajunge vreodata pe culmile înalte ale filosofiei. Au fost ținuți în puf de toate regimurile, chiar și înainte de ’90. Din vârful pernelor de puf scump, încearcă să facă pe dascălii națiunii. Au reușit contrariul. Din joaca de cuvinte, pe care au practicat-o pentru a ajunge o știre “senzațională”, a iesit numa’ ură, frustrare și neputință. Acum, disperarea lor e că ar vrea sa rămână cu ceva în istorie. Nu vor rămâne cu nimic sau, cel mult, va rămâne o flegmă pe obrazul literaturii românești.

La o altă scară, pentru vorbele lor, îi acuz de umilirea poporului român, urmași ai călăilor de la Pitești, pentru otrăvită cuvintelor și forțarea actului cultural.

Tu de câte ori omori si ești omorât zilnic?

O să începem cu niște versuri din “twenty one pilots – Heathens”:

Just because we check the guns at the door

Doesn’t mean our brains will change from hand grenades

You’re lovin’ on the psychopath sitting next to you,

You’re lovin’ on the murderer sitting next to you,

You’ll think, “How’d I get here, sitting next to you?”

Chiar mă gândeam, așa, oare pe lângă câți dilăi, potențiali criminali, violatori, pedofili, trecem zilnic? Am ajunge paranoici gândind astfel, dar nu poți să nu-ți pui această întrebare, când afli că bunicuța aia de treabă, de la 2 și-a otrăvit bărbatu’. Desigur, unii oameni ar spune că “și-a meritat-o”, aici deja vedem ceea ce eu numesc “omorâtul zilnic”, vom reveni la această idee.

Cine e capabil de omucidere? Răspunsul popular și corect social este “cei bolnavi cu capul!!”. Răspunsul real este “toată lumea”. Șocant, nu? A omorî nu este greu, a scăpa și a trăi cu această povară, aici se complică și diferențiază treabă, abia aici apare noțiunea “bolnav la cap”.

Desigur, pe vremea marilor “serial killerji”, nivelul criminalisticii era unul destul de primitiv, anchetele bazându-se foarte mult pe “nasul copoilor”, adunatul mărturiilor (mai simplu atunci, comunitățile fiind mai mici, iar migrarea limitată). Acum totul este computerizat, automatizat și bazat pe științele exacte, folosite în criminalistică. O evolutie extraordinară, dar si periculoasă, profilerii și criminalistii bazându-se mai mult pe “patternurile” existente. De aceea sunt surprinși, reacționează greu și contrariați, când apare un alt modus operandi și o motivatie “nouă”. 

Din fericire, în zilele noastre, mulți infractori sunt așa-numiții “copycats” și teribiliști. De ce? Pentru ca mass media și social media promovează “senzaționalul” și grotescul. E de ajuns să petreci o zi uitându-te la știri, ca să vezi ponderea mare de “senzațional”. Dacă vrem să mergem și mai departe, putem presupune că aceste știri există pentru a distrage de la adevăratele “crime împotriva umanității”, la care asistăm și participăm zilnic. Vom reveni altă dată asupra acestei probleme.

Pentru a confirma ideea că acest contact cu moartea si omuciderea lasă sechele, e de ajuns să vedem mărturiile veteranilor de război și să citim “trench poetry” de pe vremea războaielor. Aceștia fiind oameni antrenați, în teorie, să ucidă și care au tăria de caracter a unui titan. De ce spun “în teorie”? Pentru că în practică, oricât de ușor, dpdv fizic, ar fi să descarci încărcătorul în cineva…subconștientul nu îl poți controla, deci nici efectele acestor acțiuni și trăiri asupra lui.

Bun, atunci de ce ucigașii în serie dorm super linistiti pe mormanul de cadavre?

 Specialistii explică: pentru că suferă de diferite boli psihice, care dau tulburări comportamentale, dar și falsul sentiment de “putere”, dat de către faptele violente comise, le dă o stare de siguranță, care de obicei îi costă. După ce am studiat multe cazuri “speciale”, am observat că pică teoria lu’ Freud, aia despre copilăria disfuncțională care declanșează aceste comportamente deviante. Un exemplu clasic și arhicunoscut este nenea Ted Bundy. Nu numai că a avut o copilărie normală, dar avea o inteligență mult peste media normală, student la o facultate prestigioasă, carismatic, sociabil…un caz total atipic. Specialistii au afirmat că pornografia a jucat un rol în “formarea” lui criminală, alții au spus că este “întruchiparea răului”, fără vreun motiv aparent.

Eu cred că se aplică regula lui “ce-i mult, nu-i nici bun, nici destul”, adică oamenii care au gustat toate plăcerile lumești și trupești sunt mai predispuși să comită fapte criminale.  Deci teoria pornografiei se poate aplica, dar de la a strânge, la a frânge gâtul cuiva, în timpul sexicului…e o cale lungă. Ted este și dovada perfectă a afirmației “un lucru bine ascuns este în vazul lumii”. Avem un alt caz, absolut fascinant, care confirmă prima afirmație: Cel al familiei regale care are legături și acoperă traficul de oameni, vânătoarea de oameni și pedofilia, aici .

Oamenii colerici, ăia care pizduie și spun că fac și dreg, sunt mai puțin predispuși să comită astfel de crime, tocmai pentru că atrag atenția asupra lor prin comportamentul agresiv. Totodată, oamenii care practică un sport de contact sunt conștienți de puterea pe care o au și ce ar putea face cu ea, deci nu o folosesc abuziv. Sportul te formează fizic și psihic, punându-te față în față cu Tine, cu bune și cu rele, nu e loc de orgoliu, sau de frustrari, pentru a putea avansa. Este și o metodă bună de a-ti descărca “excesul de zel”, fără să descarci un încărcător. Cred că ați observat patternul criminalilor și al violatorilor, aceștia orientandu-se spre victime vulnerabile, slabe, pentru a se simți puternici și a fi siguri că-si vor duce dorința la capăt, fără surprize.

Revenim la prima întrebare, “de câte ori omori zilnic?”. Îmi place să cred că nu sunt singura persoană care are accese de furie tacite și cochetează cu gândul de a-l omorî pe “vecinul bormașină”, pe sefu’ X, sau pe Gicuțu’ care îți taie calea…e nevoie de foarte puțin, într-un moment foarte prost, ca să gândești așa. Toti avem aceste gânduri, latente ce-i drept, dar și instinctul de supraviețuire, care ne-ar împinge să ucidem pentru a supraviețui. 

De aceea sunt de părere că orice om ar putea ucide, având circumstantele “favorabile”, planetele aliniate și starea psihică necesară. Diferența este că nu toți ar scăpa basma curată și nu toți ar putea trăi cu acest lucru pe conștiință. Nu sunt de acord că toate pornirile criminale, abuzive, sau deviatiile sexuale, pornesc de la o traumă, sau o copilărie nefericită. Eu am fost abuzata, violată, am fost o adolescență ciudată (anorexie, tentative de suicid și depresie) și totusi nu mi-am vărsat frustrările si furia în capul cuiva, literalmente. Cred că cea mai periculoasă armă este chiar psihicul, respectiv subconștientul, uman, o bombă cu ceas, nu știi ce poate declanșa astfel de fapte, psihicul fiind diferit, de la om, la om…cu bune și cu rele și trebuie analizate în parte, nu încadrate în tipare.

Ce ne oprește din a actiona în acest sens? Poți spune că religia, normele sociale, legea chiar, dar de fapt…lipsa impulsului, oricare ar fi acela.