E un semn bun dacă o recunoști pe stradă, când e nemachiată

Nu, nu este un articol de make-up tutorial, nici de make-up hatereală, ci voi explica viziunea mea  și efectul psihologic al machiajului.

Văd, din ce în ce mai des, femei și mai ales bărbați, care hateresc femeile care se machiază excesiv. Pot intelege revolta împotriva machiajului, pana la un punct,  când deja o dăm în ipocrizie, sau nu cunoaștem toate datele problemei.

Deci, avem mai multe tipuri de femei și păreri despre make-up:

  • Femeia care se machiază pentru că e pasionată și știe cum si când s-o facă, încât să nu arate ca un clown, care tocmai și-a îmbibat fața în Spor. Eu apreciez tipele care știu cum să aplice fiecare din cele 1000 de produse și au produs final mișto. De obicei, tipele astea fac și tutorialele despre care vorbeam, din care tot nu prind nimic.

  • Femeia care se machiază prost și mult. Genul ăsta e cel mai periculos, pentru că nu iese nici până la pâine, fără să arate ca un caloian, iar la piscină stă pe bară, ca să nu-si strice “opera”… desi, poate arată bine nemachiată. Machiajul complex NU e pentru toată lumea.
  • Femeia care nu se machiază zilnic și de obicei se machiază minimal. Sigur, pot fi mai multe motive pentru asta, ori nu au timp și nu se pricep, ori sunt confortabile cu apariția lor fara machiaj. 
  • Femeile care ascund, în loc să trateze tenul cu probleme. La acest punct voi reveni, pentru că asta este problema reală a multor femei, în ceea ce privește machiaju’ și “trust issues-urile” bărbaților.
  • Femeia super confident (sau forțată de împrejurări, de ex: sportivă), care nu se machiază deloc și are un ten perfect. Foarte puține cazuri și foarte norocoase!

“Arăți foarte bine nemachiată, de ce te mai machiezi?!?!”

E o întrebare la care fiecare femeie va răspunde diferit, primul gen despre care am vorbit, va spune “Pentru că pot!”, altele vor spune că nu au destulă încredere în ele, iar restul vor da vina pe bărbați, pentru că lor le plac “smăcuitele”. Adevărul este undeva la mijloc, cate puțin din fiecare răspuns. Majoritatea femeilor sunt speriate de reacția bărbaților, când le vor vedea fără CONTUR și 3CULORI PE PLEOAPĂ. Îi subestimati pe bărbați, stimate doamne, mai ales pe cei care au stat destul pe langa mamă/soră/alte femei. Un tip care nu mai e virgin de câțiva ani și a stat ceva timp cu o femeie, își va explica singur cum stă treaba cu machiajul, te va aprecia când te chinui să te machiezi, da’ mai ales când esti naturală și va stii deja că you don’t “wake up like this”. 

Există și bărbați care sunt “șocați” să afle că tipele arată diferit (natural), fără machiaj. Cu toată dragostea, e fix vina lor că se trezesc langa femei care dorm 5 ore, din care 2 le petrec făcându-și machiaju’, înainte să se trezească nenea. 

Acu’ să vorbim despre “tencuială”; și vorbesc din perspectiva unei femei care a avut acnee nasoală, când era pe antidepresive. Primul lucru pe care mi l-a spus dermatologu’ “FARA MACHIAJ, POFTIM TRATAMENTUL, TE POȚI MACHIA DUPĂ2-3 LUNI DE TRATAMENT”, am simțit că a căzut casa pe mine.”Cum să ies din casă nemachiată?? Așa, buboasă ?? “. În prima săptămână încercam să acopar toate bubitele cu fond de ten, se accentuau și mai tare, până la urmă mi-am adunat curajul; timp de 2 luni, oribile, am urmat tratamentul și mergeam pe stradă nemachiată, arătând ca un cur de babuin. Țin să vă spun că eram privită normal, sau chiar admirativ și într-un fel m-a ajutat să-mi accept naturalețea, cu bune si cu rele. De atunci, încerc să evit produsele de make-up, mă limitez la BB Cream, sau fond de ten și eyeliner, da’ încerc să stau cât mai mult timp nemachiată, pentru a-mi liniști tenul, deja sensibilos. Fac parte din categoria femeilor care arată cam la fel de “nasol”, cu și fără machiaj și care nu poate/nu știe să își contureze fața, să blenduiască nujtu’ câte culori. Da’ în sinea mea, le apreciez pe femeile care reușesc și cărora le permite tenul să facă asta. Fac parte din categoria “ghinionistelor” care se întâlnesc (si sunt recunoscute) cu oamenii de pe Facebook fix când sunt nemachiate. So far am auzit numai de bine 🙂

Observ cu îngrijorare, că femeile au luat-o razna cu machiajul, în ultima vreme. De la conturatul pometilor, am ajuns la conturatul decolteului, abdomenului, brațelor și picioarelor: în acest video veți vedea despre ce vorbesc. În aceste cazuri și in cazurile femeilor care nu vor să se trateze, ci să se ascundă, le dau dreptate bărbaților, pentru că denotă niște probleme mult mai adânci decât acneea. Mai exact, problema cu încrederea în sine, care generează frustrări și tulburări comportamentale
Tipelor, acceptati-vă cum v-a lăsat Dumniezo’, dacă tot vă machiați “pentru voi, nu pentru bărbați”, atunci demachiati-vă tot pentru voi înșivă, atât pentru a întări încrederea în sine, cât și pentru a lăsa tenu’ să respire. 

Tipilor, nu mai judecați femeile care se machiază, este alegerea lor și plăcerea lor, în multe cazuri. Nu le veți determina să umble naturale cu amenințări, din contră. Mai bine aveți grijă cu CE FEL de femei umblati, ca să nu ajungeți să le mai judecați pe toate la fel.

Advertisements

 Europa cu două viteze, România fără schimbător.


Germaniei i-a cam trecut pofta de Europă germană, pentru că nu prea mai merge  șpârla. Englejii au iesit, olandejii le merg pe urma, francejii trag tare și ei cu mișcările naționaliste, care au cuprins și centrul dreapta… spaniolii la fel, nu mai vorbim de Polonia, Ungaria, care au ridicat de mult vocea și își proclamă suveranitatea. 

De ce spun “Europa germană” ? Pentru că structurile Europei Unite au fost și sunt dominate de politicile Berlinului de decenii, Germania impunându-si condiționalitatea economică, în primul rând. Atrăgând si Franta, ca pe un fel de vasal, Franța, cu liderii ei foarte slabi, în vestitu’ binom.

 Ce s-a întâmplat de fapt? Folosindu-se de principiile unei virtuale Uniuni Europene, Germania în primul rând, da’ nu de capu’ ei, a canibalizat partenerii europeni prin mijloace economice invazive: impunându-si supremația industrială. Pe de o parte prin masive extinderi pe teritoriile partenerilor a industriilor sale (inclusiv cea comercială, bancară etc.), pe de altă parte prin ocuparea piețelor externe, în defavoarea partenerilor europeni, care au rămas pe dinafară. 

Principiul “solidarității” membrilor UE, principiu constitutiv al Uniunii, a fost demult abandonat, impunându-se o realitate crudă: concurența germană, care nu poate fi rivalizată. Această concurentă n-a mai putut fi oprită prin mijloace politice tradiționale, de către celelalte state, precum fiscalitatea, politici naționale, toate aceste instrumente fiind eliminate prin organismele Bruxelles-iste, ca de ex; Comisia Europeană. Prin urmare, Germania și-a lichidat “concurența”, mai întâi în Europa, prin forța industriei sale, și prin constrangerile asupra statelor de a-și  închide total piețele proprii, fără a se putea apăra, constrângeri venite de pe linia birocraților de la Bruxelles.

Numa’ că, iată, s-a atins un punct critic. Nu din cauza politicienilor, cum greșit se vorbește, lansând-se acuze, ci din motive obiective: piețele interne naționale nu mai pot sprijini statele respective, cu grave consecințe economice și sociale, astfel încât ele se doresc protejate. Consecințele? Valul politic naționalist, sprijinit masiv de populațiile țărilor membre. 

Această realitate nu se poate vindeca cu declarații și lozinci de la Bruxelles, sunt chestiuni de profunzime. Această realitate va impune o regândire a Europei Unite, da’ nu cu două viteze, ci o Europa in care țările slabe se vor proteja prin mijloace politice și legislative, iar cele puternice vor respecta noile reguli.

Momentan, democraţia e iarăşi în pericol de a fi înlocuită cu dictatura…străzii! Dictatura de „huo-mue-rezist-și-jos”, de dezbinare şi porţionare, de “popor tânăr, frumos şi liber vs. gloată urâtă şi nostalgică”, de anulare a votului popular şi de impunere a sondajului plebiscitar. Străinezia tre’ să aibă răbdare, popcorn, suc natural şi burta pregătită pentru râs. Atâta…că de spectacol ne ocupăm noi. Am primit tonu’ de la cel mai înalt nivel, e d-ajuns. De jaf, urlete, violenţă, blocări, vânzări, pâre, etichetări, provocări, blamări, răsturnări, intoxicări, demolări, incendierii, labă-n cerc, ne ocupăm noi. Avem expertiză, ne colcăie ura în genom, am devenit întruchiparea lu’ Doamne-Doamne pe pământ, “gata cu babalâcii fără dinți şi nostalgiile de trotuar, e vremea revanşei, pardon REVOLUTIEI şi creativităţii stradale.”

Şi ui’ așa continua succesiunea dictaturii şi democraţiei. Carteziană, Kantiană, sau Marxistă, că nici nu mai contează şi nici nu-ţi dai seama ce se va instaura: dictatura democraţiei sau democraţia dictaturii.

Telefonu’ îl plătești doar tu, da’ îl ascultă toată lumea

Ca să înţelegeţi mai bine cum stau lucrurile şi pentru a nu mai fi surprinşi de posturile mele despre Wikileaks-urile actuale şi viitoare, iată câteva chestii pe care sigur nu le ştiaţi.(a se consemna că nu-s IT-istă, sau expertă în telecomunicații, doar mi-am făcut “temele” …cum ar trebui să procedăm toți, de altfel 🙂

Bug-urile de securitate din sistemele de operare sau din diverse alte soft-uri pe care le instalaţi cu spor, nu-s chiar atât de nevinovate pe cât ar vrea producătorii să se creadă. Producătorii americani de soft care trec de o anumită notorietate sunt obligaţi să angajeze aproximativ 10% din personal “băieţi şi fete cu ochi albaştri”. 

Cam acelaşi lucru se întâmplă şi la producătorii de hardware de vârf, adică în echipele care proiectează microprocesoare, sau alte device-uri hardware „revoluţionare”. De aceea, dincolo de nivelu’ software, la nivel hardware, sunt găuri majore, nebănuite  și exploatabile. 

Ştiaţi că banala introducere a unui stick vă expune unei întregi clase de troieni, care se instalează fix înainte ca  sistemul de operare să detecteze că are de-a face cu un stick de memorie? Sau că un backdoor este reprezentat de difuzorul unui sistem? Da, banalu’ difuzor încorporat, atunci când este expus unor anumite frecvenţe, deschide „căi nebănuite” în sistemul ţintit.

În ceea ce priveşte telefoanele mobile, ele au fost gândite de la bun început ca echipamente de spionaj. Banalu’  SIM, pe care majoritatea îl consideră un banal chip de identificare al telefonului este, în realitate, un calculator în miniatură care funcţionează pe baza unui protocol secret de tip request-response prin intermediul unor SMS-uri invizibile. Chiar şi-aşa rudimentar, cum este, el permite deschiderea microfonului, a camerei foto, accesul la lista de contacte, log-uri, etc. Smartfoanele au deschis şi mai multe breşe de securitate, dar „bătrânii serviciilor” se bazează tot pe cele clasice: SIM-ul şi perechea chip&software baseband. De-acolo poţi obţine tot ce vrei, fără alte artificii și mare inginerie.

Pentru că tot ne aflăm la capitolu’ telecomunicaţii, hai să vă mai spun una dă pă tărâmurile mioritice. O păsărică mi-a şoptit că la noi, unde, desigur, regula e să fim de zece ori mai catolici decât Papa, pentru a-ţi putea desfăşura activitatea ca operator în telecomunicații, trebuie să angajezi aproximativ 30% din personal de la băieţii cu ochi albaştri. Asta, desigur, pentru a creşte “profesionalismul” echipei/firmei…Ăia 30% sunt cei oficiali, fără acoperiţii care sunt angajaţi în urma procesului standard de selecţie.

Aşadar, pentru a nu vă mai simţi înfioraţi pe viitor, luaţi în considerare cele de mai jos:

  • 1. Intoarceţi-vă la “epoca de piatră”. Comunicaţi direct, fără telefoane, chat-uri, Skype-uri, labă.
  • 2. Nu vă bazaţi pe algoritmii de criptare actuali. Cel puţin un serviciu de securitate (cel al Chinei) e capabil să spargă orice algoritm public de criptare…ÎN TIMP REAL. Mi-e greu să cred că americanii sau ruşii n-au ajuns la această performanţă. Deci vântu’, ăla subtil, pe care l-ai tras la metrou…a ajuns până la băieții spilcuiți. 🙂 
  • 3. Nu vă ţineţi echipamentele conectate la reţea. Chiar dacă unor atacatori nu le va fi imposibil să acceseze computeru’, le veţi îngreuna munca.
  • 4. Nu folosiţi servicii cloud. Singurul lor scop este acela de a le permite „băieţilor veseli” structurarea informaţiei pe care o fură, adică o economie de timp. Bașca, poate mai vine un Buccifer ofticos si-ti leak-uiește dick pic-urile.
  • 5. Obişnuiţi-vă cu ideea că absolut tot ceea ce scoateţi pe gură este public. Dacă eu pot asculta pe cineva de la 200 metri distanţă, sigur serviciile o pot face mult mai de departe.

 

Cum ne afectează pe noi CIA-ul și scandalul “Wikileaks” ? În România, CIA a deschis acum vro’ 3-4 ani un serviciu de spionaj, asemănător cu cel din UK, despre care nu se vorbește. Au fost investite câteva miliarde bune. Scopul era, bineînțeles, lupta împotriva terorismului, care omoară mai puțini oameni decât albinele în 10 ani.

Nu există absolut nimic sub soare care să le perturbe activitatea. Absolut toate scandalurile din Romania, toate campaniile politice, mass-media, societatea civilă, personalitățile si opinia “publică”, sunt subjugate si manipulate de această mașinărie cibernetică.

Vă las un articol dă cetit, mai pertinent, detaliat, cu și despre “scurgerile lu’ Wiki”. Restu’ e de datoria voastră să vă interesați.

http://www.independent.co.uk/life-style/gadgets-and-tech/news/wikileaks-cia-vault-7-julian-assange-year-zero-documents-download-spying-secrets-a7616031.html

” Curva dracu’ “

Pentru că am scris alaltăieri despre femeile psihopate, feminazi și pentru că nu discriminez, azi vom vorbi despre bărbații care nu acceptă “refuzul”.

Sigur ați întâlnit astfel de cazuri, de la cele extreme, care se lasă cu viol, la micile frustrări de pe Facebook. Menționez că nu vorbim aici despre tipele care le spun bărbaților “nu, nu, nu”, dar de fapt e “da, da, da”… Alea-s altă categorie de femei de-evitat.

Recent, am postat despre bijuteriile handmade, făcute de mine si de mama, m-au abordat mulți oameni interesați și treburile au decurs okay, văzut-plăcut-vândut 🙂 Printre acele persoane se numără un tip, care după multe încercări, eșuate, de a mă “scoate la o țigară”, la ora coișpe noaptea, era interesat de un colier. Ca de obicei, voia sa vină la coișpe să îl ia, mă suna de vreo 3 ori pe zi, i-am sugerat să vină la muzeu, unde aveam stand-ul.

Cu toți clienții m-am văzut ori la stand, ori într-un loc de comun acord, faceau pe dracu-n patru, dacă doreau bijuteria. Cel mai mizerabil mi se pare să te dai interesat de un anumit lucru, ca să agăți și când esti luat la bani mărunți, tot tu să te oftici. E o dovadă de disperare și de superficialitate, cine e interesat de tine, va fi interesat și de preocupările tale.

Cazuri similare, pseudo-gamerii, adică acei bărbați care nu au vreo treabă cu gaming-ul, sau cosplay-ul, dar nici nu vor să învețe, doar să pară că știu cu ce se mănâncă, pentru că ei știu destul. În momentul în care îndrăznești să le refuzi invitațiile insistente la cafea, sau mai rău, nu le mai răspunzi, ești o curvă. Curva aia care nu se fute cu ei, curva dracu’.

Am întâlnit această carență și în cazul omului cu care am fost 2 ani de zile; după ce “l-am despărțit de mine”, în termeni amiabili și civilizați, mă trezesc cu block și mesaje de la prieteni comuni, în care îmi spuneau că ma înjură pe la toate colțurile. Asta înseamnă că ai o gravă problemă, care devine mai gravă când ajungi să te asociezi cu puținele persoane la fel de ofticate si te chinui să faci acest lucru vizibil.

Mai există cazul binecunoscut al tipului cu poză în/cu mașina la profil, plin de bani, dar mai transparent decat folia de alimente. Tipul ăla te abordează direct, aducând discutia în direcția lui și a banilor săi. Ghinion, nu toate femeile fac parte din categoria femeilor mentionate în acel articol, altele “mai vrea să și vorbește”.


Da’ de departe, cel mai bun exemplu este violul, pe care am avut neplăcerea să îl trăiesc, din care imi amintesc fragmente, pentru ca fusesem drogată…Printre acele fragmente se numără și repetate “nu-uri”, în zadar. Cândva  voi detalia, poate atunci va înțelege lumea de ce am o mare problema cu propaganda politcally correct.

Incapacitatea de a accepta un “refuz” este o problemă generalizată, în multe sensuri, atât la femei, cât și la bărbați. Și este accentuată de ego-ul umflat, artificial, de către social-media, oamenii ajung să creadă că alți oameni li se cuvin. Acesta se manifestă de la “a nu accepta un argument pertinent”, la “a nu accepta că persoana X nu este interesată”. Învățați să înțelegeți că socializarea forțată este toxică, fiți voi înșivă și încercați abordări mai de bun simț, nu mai scoateți pe toată lumea la “o țigară”, ci la o vorbă.

De ce femeile au viața mai ușoară

În primul rând o să incep cu o concluzie la care am ajuns, după ce m-am tot exprimat pe teme normale, care au ajuns să fie considerate “controversate”

Nu ești “oprimat” când auzi niște cuvinte, așa-zise “triggering”, ci când nu te mai poți exprima liber, de frică să nu spargi globul de cristal în care stau oamenii.

De-a lungul timpului, am dat peste tot felul de specimene bipede de sex FEMININ, pentru că oricât ar încerca tumblriștii, există doar sexul feminin și masculin. (Puține cazuri cu ambele) 

Unul dintre aceste specimene, bloggăriță desigur, mi-a spus că-s “misogină”, da, există așa ceva. De ce? Pentru că i-am spus să nu mai facă apologia stilului de viață nesănătos și că discrimineaza femeile supraponderale care chiar își iau sănătatea în serios.

Acu’ putem intra “în pâine” și voi explica de ce femeile au o viață mai ușoară: 

  1. Esteticul – este foarte bine știut că femeile au n opțiuni pentru îmbunătățirea fizicului. De la machiaj, la îmbrăcăminte și lenjerie, operații estetice, accesorii feșăn, extensii de păr și vopsitul părului. Unele dintre aceste opțiuni sunt contestabile și scumpe.
  2. Delăsarea – cu toate aceste opțiuni, menționate mai sus, femeile aleg să “mascheze”, în loc să îmbunătățească. De-a lungul timpului, am primit mesaje și întrebări legate de fitness și nutritie, de la femei și de la bărbati. I-am raspuns fiecăruia în parte, detaliat și personalizat, în funcție de informatiile oferite și cerute. După o perioadă, singurele persoane care au și aplicat sfaturile mele, care au dorit să aprofundeze anumite subiecte, au fost bărbații…fiecare după timpul și puterile sale. Femeile căzând în capcana “complacenței”, capcana lu’ “las’, că merge și așa”. Aceasta creată chiar de bărbații care, prin disperarea lor nejustificată, ajung să accepte o femeie falsă, care ascunde și nu dorește să se îmbunătățească. (Voi reveni la acest punct mai jos, este foarte interesant de observat abordarea diferită a celor doua sexe.)
  3. Comparația absurdă – femeilor le place să se compare cu bărbații, neacceptând diferențele biologice, dar doar când le convine. Femeia vrea job-ul tău, indiferent de capabilitățile ei. Sigur, toți visăm la job-ul X, da’ trebuie să mai si prestăm. Femeia care face sport este privită mai bine, decât bărbatul care face sport, deși nu va avea performantele fizice ale unui bărbat. Femeia vrea carieră, nu familie, astfel bărbatul ajunge subjugat treburilor casnice, în loc să existe un echilibru în familie și îndatoririle fiecărui membru. Femeia vrea posturi politice și decizionale, vrea să țină în mână ei viața unui om, deși o dată pe lună “i se pune pata”. Desigur, dacă o femeie dovedește că are capabilitățile necesare pentru un astfel de job, este excelent și foarte rar. Dar aceste femei nu au blogguri, în care spun că li se cuvine X, sau că sunt “oprimate”…pentru că au de muncă.
  4. Victimizarea – bărbații se plâng mai mult decât femeile, ceea ce e înduioșător și specific sexului. Pe când femeile, se victimizează și aruncă ușor cuvinte de tipul “m-a abuzat”, “m-a violat”, “nu mă vor pentru că sunt femeie”, “nu mă vrea pentru că sunt grasă/slabă”. Astfel creează o imagine proasta și discreditează victimele reale, scăzându-le credibilitatea. Poate ar trebui să se auto analizeze și să vadă că nu toate lucrurile rele pornesc de la sex, sau de la aspect, ci de la un caracter de cacao.
  5. Discriminarea pozitiva – oricât mi-aș dori sa nu fie așa, femeile au multe beneficii, doar prin nastere. În autobuz sunt șanse mai mari să prinzi un loc, dacă esti femeie. Ajutor la muncă primești sigur, chiar si in corporațiile de hiene. Ai jignit un bărbat? Faci glume proaste? Nu-ți face griji, tu nu o să îți iei una în mufă. Dacă arăți și bine, lumea e a ta, mai ales când atât ti-a inoculat mă-ta în cap; “Ai pizda între craci, lumea e a ta!”

Vorbeam mai sus despre delăsare și cum bărbații sunt înșiși responsabili de această virulență a “feminismului”. Apropo, ceea ce vedem acum, absurditățile cerute și spuse, discriminarea bărbaților, deja se numește “feminazism”, nu feminism. Eu sunt o feministă și nu pot fi de acord cu orice tip de discriminare, nu pot să mă alatur acestui val de a trata femeile ca pe oameni cu nevoi speciale, în defavoarea bărbaților. Faptul că ele sunt atât de vocale și scelerate, este pentru că bărbații le acceptă așa. După cum ziceam, dacă arată bine, dar are caracterul și feminitatea unui salaor, nu mai contează, bărbatu’ o ia așa, ca trofeu. 

Nu știu dacă ați observat, da’ în 2017 vedem multe relații în care femeia abuzează bărbatul, psihologic. Cine spune că abuzul fizic este mult mai rău decât abuzul psihologic, clar nu a avut parte de o relație “toxică”, în care unul îl terorizează pe celălalt. Chiar am citit un articol despre o tipă care i-a refuzat prietenului dorința de a-si lua un PS4. Discuția a fost surprinsă în metrou, de către autor, fără motivație, doar un repetat “NU”. Bărbații acceptă asta, acceptă lipsa de comunicare, fie din comoditate, fie pe ideea că “arată bine”, fie că nu se gândesc cum va evolua o astfel de femeie, pe termen lung.


Astfel ajungem la punctul cu delăsarea: Ai luat-o, e mișto, ți-a pus un copil în cârcă, “crește-l, e al tău!”, s-a îngrășat, se îmbracă la fel ca hobo-ul de la colț, ajungi să-ți fie silă de ea și complacenta ei, la un moment dat îi scapi una-două și uite asa intrii într-un cerc vicios de abuz.
O femeie care refuză ideea de evoluție, de toleranță, de îmbunătățire și se axează doar pe fizic, nu e o femeie de mare angajament. O femeie care are așteptări absurde de la un bărbat și promovează ideea de “bărbat fatal”, cu pătrățele, bani, mașină, este la fel de rea ca bărbatul care vrea nevastă “modeală”. Femeile acuză aceste așteptări nerealiste la bărbati, dar le practică și ele. 

Am o mare problema cu femeile care promovează un stil de viața și o mentalitate nesănătoasă, drept “body positivity and acceptance”. Inteleg ideea din spatele mișcării ăsteia, că fizicul este efemer și în plan secund, dar nu cand sfătuiești femeile să se complacă, să stagneze și să le dea cu piciorul oamenilor care le refuză, pentru că “e vina lor, nu a ta!!”. 

Nu te poți numi feministă, dacă tu vrei privilegii gratuite, în defavoarea altora. Nu ești feministă, dacă te lepezi de feminitate și îndatoririle femeiești, sub pretextul “emancipării”.  Nu ești o femeie de calitate, dacă singura ta preocupare este esteticul tau și al altora.

În general, femeile de această factură sunt cel mai rău lucru care li se poate întâmpla femeilor, da’ și bărbaților: Pentru că discreditează femeile, realmente, de succes și le lasă un gust amar bărbaților cu care umblă. 

Liicheanu și Ligheanu’ său loial

Pleșu sare în apărarea bunului sau prieten, Liiceanu, încercând sa justifice ticăloșia spusă “Nu mai putem sta fără dinți în fața Europei”. Textul lui Pleșu se numește “DESPRE DINȚI” și acest text îl definește pe Pleșu ca “dandy”, mai bine-zis un imitator a ceea ce se numește “dandy”. A practicat toată viața un fel de dandy-ism la limita neseriozității si penibilului.

Cum îl apără Plesu (romantic de fel, i-a făcut cadou Editura “Politica” lui Liiceanu, ministru fiind) pe Liicheanu? ”

“Nu, domnule, cand Liiceanu a spus ca oponentii Pietei Victoria – cei care au protestat la Cotroceni impotriva lui Iohannis -, sunt “fara dinti”, era o… figura de stil!”

Păi, asta am înțeles și noi, domn’le Pleșu(v), că e la mintea cocoșului.

“Iar această figura de stil se referă nu doar la acei nenorociți “fara dinți”, ci la toti cei care, in nimicnicia lor, n-au priceput mesajul Pieței Victoria, unde s-a manifestat acea parte a populației tânără, sănătoasă, demnă si liberă! “

Dar, de ce n-au auzit cei “fără dinți” (figura de stil, desigur) vocea “libertății” din Piața Victoriei? Ne spune Vulturu’ Pleșuv: “Pentru că ei, ca și cei care au fost victimele Fenomenului Pitești, “s-au îndrăgostit de călău”, nu mai fac diferența între bine și rău!” Oooohh, asta e foarte tare! Pleșu îl susține pe Liiceanu în cea mai mare prostie, care este și ticăloasă, de ce? Pentru că Fenomenul Pitești a fost cel mai crud act criminal, pentru unii cercetători, chiar din istorie, un experiment care i-a îngrozit, la final, chiar pe bolșevici. Un experiment demonic: cruzimile fizice și psihice de neimaginat, erau infinit multiplicate prin forțarea la suicid spiritual. Victimele, distruse complet, erau obligate să-și abandoneze credința, prin gesturi abominabile. Turcanu a fost executat chiar de comuniști, pentru a ascunde acest experiment, care nu a mai avut loc în nici o altă țară din lume!

Disperat că nu poate acoperi imensa crimă morală a lui Liiceanu, Pleșu vine și cu alte argumente, absolut penibile: ca și Eminescu(același Eminescu marginalizat de aceste două osomități) îi critica pe cei de la putere atunci și Goga ar fi scris ceva critic la adresa poporului român etc., situații care nu au nimic în comun cu mizeria din capu’ lui Liiceanu.

Argumentul suprem, al autorității cenusii, intelectuale: “Ce știu cei care-l vorbesc de rău pe Liiceanu, ei sunt cam…neinstruiți, cum să vorbeasca ei așa despre…. Liiceanu?” Ce vorbești, bă, domn’le Pleșu? Agățați de “dinții  lipsă” ai lui Constantin Noica, marele și blandul filosof, deținut politic, Liiceanu și Plesu și-au construit o falsă biografie intelectuală. N-au putut ajunge vreodata pe culmile înalte ale filosofiei. Au fost ținuți în puf de toate regimurile, chiar și înainte de ’90. Din vârful pernelor de puf scump, încearcă să facă pe dascălii națiunii. Au reușit contrariul. Din joaca de cuvinte, pe care au practicat-o pentru a ajunge o știre “senzațională”, a iesit numa’ ură, frustrare și neputință. Acum, disperarea lor e că ar vrea sa rămână cu ceva în istorie. Nu vor rămâne cu nimic sau, cel mult, va rămâne o flegmă pe obrazul literaturii românești.

La o altă scară, pentru vorbele lor, îi acuz de umilirea poporului român, urmași ai călăilor de la Pitești, pentru otrăvită cuvintelor și forțarea actului cultural.