“O să ajungi un ticălos cinic, la fel ca mine.”

“Ides of March” reprezintă intrarea lui George Clooney în goana după Oscar în 2011. Un thriller de modă veche, „The Ides of March” pare a fi doar un alt film despre inocența pierdută în lumea tumultuoasă a politicii, dar la bază sa, filmul este o explorare a onoarei și integritătii într-o carieră care are necesita mijloace necinstite.

În Ohio, o luptă politică aprinsă se desfăsoară pentru a determina cine va fi candidatul prezidențial pentru Partidul Democrat. Candidatul favorit Mike Morris (Clooney) este ghidat în campania sa de către proaspătul pro Paul Zara (Hoffman) și tanărul idealist Stephen Meyers (Gosling). Pe măsură ce Paul se luptă pentru asigurarea sprijinului local, Stephen este invitat la un prânz cu Tom Duffy (Giamatti), managerul campaniei pentru rivalul lui Morris. Intrigat, Stephen participă la întâlnire doar pentru a-și asigura un loc de muncă în echipa lui Duffy. Stephen declină datorită afirmațiilor sale stabile, dar toată povestea ajunge la reporterul New York Times, Ida Horowicz (Tomei), care amenintă să dezvăluie toată tărășenia. Paranoia începe să-l acapareze pe Stephen și situația devine critică, din cauza aventurii sale cu stagiara Molly Stearns (Wood), care deține secrete ce ar putea pune capăt campaniei lui Morris.

Prima parte a filmului este destul de statică și mai mult axată pe dialogul dintre personaje. Un dialog monopolizat de jargonul politic alambicat, ceea ce îl face mai greu de urmărit pentru cei neinițiați. Dialogul sec poate fi fidel modului în care acești oameni vorbesc în spatele ușilor închis, dar ne lasă pe dinafară. Nu este ca și cum Clooney fi trebuit să reducă dialogul la jargon de Twitter, dar într-un fel, se așteptau ca spectatorii să fie deja inițiați în masinaria asta politica atât de complexa. Cu toate acestea, lucrurile se imbunatatesc, din fericire, odată ce este devoalata intriga lui Molly. De acolo, povestea devine mai ușor de urmărit.
„The Ides of March” este un film reușit și din punct de vedere tehnic și a fost creat în mod clar de profesioniști, de la vârf în jos. Eforturile lui Clooney sunt lăudabile,  mai ales în ultima scenă, în care ochii lui Stephen se schimbă drastic față de momentul inițierii în această lume, deoarece integritatea și sufletul lui devin permanent înlocuite de necinstirea și ambiția politică aspră.

Alături de protagonistul Ryan Gosling este o distribuție impresionantă. În rolul lui Molly, Evan Rachel Wood străluceste cu adevărat într-un spectacol emoționant. Ea este un partener puternic pentru Gosling, intre aceștia exista o mare chimie, iar replicile lor constituie adesea un punct culminant. Pe de altă parte, Paul Giamatti și Phillip Seymour Hoffman strălucesc că managerii de campanie ai partidelor rivale, iar George Clooney este la fața locului ca guvernatorul Morris. Clooney este cu adevărat perfect în rol.

„Ides of March” nu prezintă nici o perspectivă nouă asupra politicii, sau asupra lobby-ului și campaniei electorale dar, din nou, se poate susține că nu mai sunt multe de spus în acest domeniu. Din acest motiv, filmul nu oferă nici măcar soluții privind modul de abordare a corupției politice, ci vă amintește doar că există și că trebuie să acceptați asta.

“Arma e doar o unealtă. Inima omoară. Înțelegeți, viermilor?”

„Full Metal Jacket“ (1987) spune povestea dură a unui grup de recruți în armata SUA, de la primul contact cu tabăra militară până la îngrozitoarele frontiere de luptă din Vietnam. Este Filmul de război al maestrului Stanley Kubrick și, fără dar și poate, un clasic al genului. Chiar dacă, prin absurd, nu știi cine se află în spatele camerei de filmat, realizezi, pe parcurs, că nu poate fi vorba decât de Kubrick. La fel ca-n „Portocala mecanică“ sau „Odiseea spațială 2001“, alte două capodopere ale regizorului american, imaginea încetinește într-un eveniment de impact și fixează privirea spectatorilor, asigurându-se că mesajul, nu de puține ori visceral, ajunge unde trebuie. Așa cum soldaților li se spune direct că nimeni nu moare fără permisiune, și celor care se uită la „Full Metal Jacket“ li se dă clar de înțeles că nu au voie să rateze nicio scenă importantă. Să fie clar, nu e doar un simplu film de război, ci un studiu al oamenilor transformați în mașinării fiabile de ucis. Interacțiunile dintre personaje în tabăra de instrucție sunt voit exagerate, împinse spre limitele extreme ale șabloanelor cu care suntem obișnuiți, tocmai pentru a sublinia absurditatea și forța de dezumanizare a războiului. Aici, R. Lee Ermey, în rolul sergentului Hartman, este iconic. De altfel, încă din primele scene, soldatul Pyle, jucat de Vincent D’Onofrio, povestește ce se întâmplă atunci când nervii celor mai duri bărbați din armată sunt întinși prea mult – întreaga companie poate fi afectată, dacă lași lucrurile să ajungă atât de departe. E un indiciu timpuriu oferit de Kubrick. Spectatorul atent intuiește imediat că fix asta face întreaga peliculă – împinge totul la maxim. Vietnamul, războiul, și efectele sale asupra celor care-l poartă se observă cel mai bine și într-o altă scenă celebră, în care un soldat împușcă pe cineva dintr-un elicopter. Aici, dialogul cât se poate de amuzant (?!?), desprins parcă dintr-o comedie neagră, demonstrează că antrenamentul din tabără a avut succes. A doua jumătate a filmului urmează personajul Joker, jucat de Matthew Modine. Ca fotograf, el vede unele dintre cele mai scandaloase momente ale războiului, dar, când plutonul său se rătăcește și este decimat de un lunetist inamic, e forțat să schimbe aparatul de forografiat cu o pușcă și, pentru tot restul filmului, să se transforme fix în soldatul ucigaș pe care îl privea până atunci cu scârbă. Scenele de început ale „Full Metal Jacket“ sunt faimoase, dar și finalul este puternic. E rar să vezi un film despre războiul din Vietnam în care sunt detaliate luptele urbane (reprezentativă fiind jungla din „Plutonul“ lui Oliver Stone sau „Apocalyse Now“ al lui Francis Ford Coppola), dar Kubrick reușește să surprindă perfect dezolarea și teama acută a unui astfel de scenariu, fiind un fel de ecou în timp al unui alt clasic – „Black Hawk Down“ al lui Ridley Scott. La final, câteva note despre coloana sonoră a filmului, cât se poate de eficientă (ca un soldat, nu?) pentru imersiunea într-un mediu atât de ostil. Muzica se remarcă și devine un catalizator lacrimogen în scena în care aflăm identitatea lunetistului care omora noaptea soldații din tabără. „Full Metal Jacket“, ca și „Vânătorul de cerbi“ al lui Michael Cimino, se concentrează nu numai pe război, ci și pe oamenii care-l duc. Nu te forțează să deschizi ușa către instinctul ucigaș care sălășluiește în fiecare dintre noi, dar te face să te-ntrebi cât de repede ai putea face asta, la nevoie. Ați înțeles, viermilor?